Poezie
impotenților din mina de uraniu
lui jean
23 min lectură·
Mediu
ne-am nenorocit pe viață jeane atunci când profa
de gramatici avansate și sublime ne-a prins cum ne
uitam cu poftă pe sub bancă la țâțele lăsate ale
existenței și ne-a zis cum că suntem niște proverbiale
loaze și niște scârbe infecte și ordinare și că habar
n-avem materie și că pentru asta o să ne dea examen
oral în loc de scris jeane și cât de mult ne plăcea nouă
jeane cât de mult ne plăcea nouă să ne destrăbălăm
aleator și haotic și total de-ampulea peste cele treizeci
și ceva de grile pe care le recunoșteam întotdeauna
jeane după pătrățelele alea mici și ascuțite și care erau
goale pe dinăuntru însă pline pe dinafară jeane și cum
scriam noi jeane cum obișnuiam noi să scriem și să
scrijelim cele mai bune și cele mai apreciate și frumoase
poezii ale noastre direct pe foaia de examen jeane și
cum își punea apoi asta mâinile în cap jeane cum își
punea mâinile în cap și la gură și la inimă de indignată
și oripilată ce era jeane morții mamii ei de hidră
comunistă și fosilă a feudalismului târziu și est-european
jeane cum a trebuit noi jeane să îndurăm și să strângem
apăsat din dinți și din buci la criticile diverse și dure
ale actualității jeane actualitate insensibilă și crudă și
pe care o durea fix în gaura curului de noi și de
preocupările și realele noastre tabieturi care în cele
din urmă jeane aveau să ne mănânce și să ne fută
sistematic și sigur tot timpul liber și toate perspectivele
promițătoare și utopice ale unui viitor în care noi jeane
probabil că nu am mai fi mâncat aceeași mâncare sleită
și urât mirositoare și nu am mai fi băut aceeași băutură
ieftină și locală și prost distilată jeane un viitor
jeane un viitor cu adevărat frumos și sigur în care
copiii cenaclului literar probabil că nu ar mai fi fost
abandonați prin ghene și nu ar mai fi trebuit să asculte
și s-o frece toată ziua a pagubă pe înregistrările audio
vechi și zgâriate ale unor texte subversive și pline de
învățături și filozofii de stânga jeane texte și polemici
lungi și seci care nu demult ne obligau și ne sileau să
ne plecăm umil capetele și gâturile și să ne băgăm cozile
între picioare și să asimilăm jeane să asimilăm și să
băgăm în noi ca sclavii și ca lipitorile cuvânt cu cuvânt
și literă cu literă tot felu de doctrine care mai de care
mai bășinoase și mai abjecte și mai prost interpretate
și aplicate maselor comune de care noi doi jeane am
aparținut trup și suflet și nu numai timp de atâta amar
de ani jeane și cum ne puneau ăștia jeane cum ne
puneau ăștia să jurăm strâmb și să ne lepădăm complet
și ireversibil de toate convingerile și crezurile noastre
proprii și personale jeane convingeri și practici autentice
și invidiate de prea mulți și care la urma urmei ne
deosebeau în mod clar și ne fereau pe cât posibil de
restul căcănarilor obedienți și grași și cu chelie care
umblau toată ziua cu ciocurile prin mlaștini și care se
duceau regulat și des pe la toate conferințele de presă
și pe la toate recepțiile și colocviile marilor și ascunșilor
conducători ai lumii jeane numai și numai ca să le asculte
discursurile pline de cifre și să le cumpere la preț mare
literaturile de piață și de nimic altceva și să aplaude
jeane să aplaude ca maniacii și ca extrem-orientalii și
să dea afirmativ din cap sau din capete ori de câte ori
se mai se trezea câte un barosan din ăsta cu patru straturi
de grăsime ca ăla de la michelin și se referea la noi jeane
la noi ăștia cu un simț al esteticului foarte dezvoltat și
cu gena mirării în sânge jeane se referea la noi și ne
arăta cu degetu ca și cum am fi fost niște anarhiști slabi
și rahitici și minori în acte care voiau cu tot dinadinsul
să distrugă într-un mod de-a dreptu violent și istoric
întreaga temelie până atunci solidă a societății lor
comerciale și aducătoare de beneficii pur fizice și
concrete jeane băga-mi-aș picioarele și pula și fi-ne-ar
scârbă și silă și așa mai departe și cum ne-am săturat
noi jeane cum la un moment dat am pus noi picioru-n
prag și ne-am săturat și ni s-a acrit la amândoi de de
tot și de toate jeane și ne-am suit jeane ne-am suit astfel
cu ghetele și cu clăparii pe capotele subțiri ale mai
multor mașini noi și scumpe și am început să fluturăm
steaguri pline cu însemne sfidătoare și agresive și să
strigăm jeane să strigăm și să scandăm în gura mare și
cât ne țineau plămânii cum că gata și cum că ajunge și
cum că ne băgăm integral și rapid pulile încă tari și
sănătoase direct în măruntaiele încă umede și calde ale
întregului sistem superior de învățământ de stat dar și
cu plată jeane și în final am făcut exact așa cum am zis
jeane și din cauza asta jeane din cauza asta ni s-au luat
nouă toate licențele și toate doctoratele și toate
dovezile legale de muncă și de activitate productivă
în favorul statului și așa am rămas noi pe drumuri
jeane așa am rămas noi pe drumuri goale și reci și
am ajuns să dormim noaptea prin toate gările marilor
municipii și metropole și prin toate scările de bloc
pline cu ziare vechi și pișate și care colcăiau de țigani
de etnie rromă și de boschetari mult prea cunoscuți
locurilor și care aveau toate drepturile juridice și
providențiale jeane să vină la noi și să ne înjure
explicit și lung de mamă și de tată și să ne dea afară
în șuturi și să ne dea în cap și în gură cu pumnii și cu
picioarele și să ne lase jeane să ne lase de izbeliște în
ploaie și în vânt ca să ne muște câinii și pisicile și ca
să ni se fure gecile și cizmele și așa mai departe jeane
și am dus-o așa jeane știu am dus-o și-am lăbărit-o
așa tragic și negru cam vreo doi ani de zile jeane și-n
ăștia doi ani de zile jeane ni s-a făcut barba de juma
de metru și ni s-a albit și ni s-a încrețit păru de pe
mâini și de pe picioare și de prin restu găurilor ascunse
și întunecate jeane și ne-au crescut unghiile jeane de
ziceai că am jucat în primele filme cu dracula și că
suntem vampiri din ăia care sug sânge precum și alte
fluide umane și vitale însă care put a hoit putrezit și
cu viermi albi și animați pe el jeane și am ajuns în
ultimu hal jeane am ajuns în ultimul hal și n-am crezut
niciodată și nu ne-a trecut prin cap nicio clipă jeane
cum că să fim și noi optimiști și că într-un final o dea
soarele și pe la noi vorba poetului și că astfel o să
ieșim jeane o să ieșim definitiv și oficial din starea
asta avansată și terminală de decrepitudine și jegăraie
și din mizeria palpabilă și morală în care ne găseam și
în care am intrat datorită propriilor și pripitelor noastre
acțiuni și inepții jeane și nu mică ne-a fost mirarea
jeane nu mică ne-a fost mirarea și contemplarea atunci
când am fost săltați abuziv și din senin de pe stradă și
ni s-au dat salopete galbene și lucioase și de neam prost
și bocanci de zece kile jumate jeane și mănuși groase
și portocalii și invincibile jeane cu adevărat invincibile
și impermeabile și ni s-au pus pe cap caschete din alea
deja prăfuite și cu bec în frunte jeane și în mână în
mână ne-au dat ăștia să ținem și un târnăcop ca ălea
cu care săpam noi pe vremuri grădinile și straturile
fertile și îngrijite ale poeților de ieri și de azi jeane și
astfel ne-am trezit jeane ne-am trezit ca fiind în sfârșit
proaspeții și permanenții angajați ai glorioasei și ce-i
drept prea productivei mine de uraniu din comună
jeane și cât de mândri eram noi jeane cât de mândri și
mulțumiți eram noi de cărțile noastre de muncă și cum
le dădeam la toți peste nas cu ele și cât de siguri și
liniștiți din punct de vedere financiar ne simțeam noi
doi jeane că nu mai trebuia s-o frecăm a sărăcie
metafizică și prost interpretată prin ganguri și prin
canale și să cerșim cartofi prăjiți și caviar la colț de
stradă jeane și acum ne permiteam jeane ne permiteam
să facem ce vrea mușchii noștri și să ne cumpărăm tot
felu de chestii scumpe și strălucitoare și care bat cu
ușurință la ochiul comun și neantrenat și așa știu jeane
că la un moment dat ne-am călcat pe principii și pe
somn și ne-am dus să luăm toate colecțiile de filme
cu ornella muti și cu claudia cardinale și-n serile de
vară jeane în serile boeme și fierbinți de vară făceam
maratoane de vizionat casete și în nici cinci minute
jeane în nici măcar cinci minute amărâte ajungeam
amândoi în culmea extazului feeric dar și oniric și
sfârșeam apoteotic prin a ne masturba reciproc adică
unu pe altu jeane și astfel jeane astfel comiteam noi
păcatu suprem și ne împrăștiam copiii jeane copiii
noștri albi și mici și mișcători pe care îi împrăștiam
jeane cu un jet și cu o viteză cu totul ieșită din tiparele
normalului comun pe aproape întreaga suprafață a
ecranului de sticlă de la televizorului ce din păcate
avea un prea puțin și slab semnal jeane și aveam să
ne împrăștiem copiii jeane atât pe mobilă și pe
oglinzile mari și din dotare cât și prin restu camerei
abia închiriate din umilul și de căcatul nostru salariu
de foști vidanjori și salahori terțiari și dimineața jeane
dimineața când venea tanti camerista ca să dea cu
aspiratoru și cu mătura ne găsea jeane ne găsea unu
peste altu și cu cracii-n sus și cu chiloții aruncați ba
pe lustră sau pe după frigider și atunci jeane atunci
se apuca proasta să țipe jeane să țipe și să urle și să-și
facă cruce ca disperata și ca fanatica și să se ducă jeane
să se ducă glonț și să cheme poliția și sanepidu ca să
vină și să ne ia jeane să ne ia și să ne pună din nou cu
de-a sila în aceleași cămăși de forță și de data asta să
ne bage în cele mai dărăpănate și austere sanatorii
și-n cele mai de maximă securitate buncăre și spitale
specializate exclusiv în probleme cu capu și în boli
din ce în ce mai infecțioase jeane și acolo jeane acolo
între pereții ăia albi și care miros a pensionar caghebist
și mort jeane mort de-a binelea și cu pământ pe el
jeane acolo jeane acolo în mediul ăla sobru și infestat
cu angoasă absolută jeane acolo să ni se facă nouă
electroșocuri multiple și de înalte tensiuni la coae și
să ni se scoată unghiile rând pe rând cu cleștele și cu
penseta jeane și să suferim jeane să suferim incizii
adânci și lobotomii rudimentare și prost executate jeane
și astfel jeane astfel să uităm complet și iremediabil
cum că de fapt primii ani petrecuți în mină au fost de
vis jeane de vis că-mi aduc aminte că intram în galerii
ca boierii și ca sultanii și ne durea în cur jeane ne durea
direct în cur și-n buric de radiații și de prafuri nocive
precum și de alte povești și mituri fantastice și de-a
dreptul incredibile jeane povești și mituri incredibile
pe care le inventau și cu care voiau să ne sperie și să
ne alunge chiar ăialanți mineri cu care lucram și cu
care cică eram colegi foarte buni și care se dădeau
mari prieteni cu noi și ne pupau în găoază ori de câte
ori aveau infama și perfida ocazie jeane și când le
întorceam spatele jeane când le mai întorceam spatele
îi auzeam cum ne vorbeau de rău și cum ne trimiteau
direct și anatomic înapoi în mama jeane și cum crăpau
de invidie jeane cum crăpau de invidie și de ură și
cum li se înroșeau ochii de ciudă și de fiere rea și
fiartă jeane de fiecare dată când ni se mai scula nouă
coeficientu de creativitate și ne apuca strechea și
eroismu și ne luam rucsacurile și târnăcoapele și ne
suiam pe crestele părăsite și demult uitate ale munților
mișto și radioactivi jeane și apoi ne băgam jeane ne
băgam adânc și fără orizonturi pozitive ne băgam
jeane direct în inima și-n vintrele strâmte și puternic
fumegânde ale colinelor cenușii de zăcământ stătut
jeane și când ajungeam la adâncimea maximă jeane
ne dădeam măștile și tuburile de oxigen jos și trăgeam
în plămâni jeane câte zece metri cubi de aer jeane aer
din ăla despre care noi credeam cu o bolnavă și bizară
convingere cum că e sănătos și curat și cum că ajută
la digestie și la gândit limpede și la futut și la chestii
din astea esențiale și pe urmă jeane pe urmă ne
scuipam în mâini și ni le frecam ca niște mari meseriași
ce eram și ne apucam să scobim jeane ne apucam să
scobim și să spargem în pereți și-n stâncă până ne
venea rău și până dădeam în sfârșit de adevăratele și
necesarele bucăți de minereu jeane bucăți fine și integre
care străluceau ca fosforu și ca auru în lumina becurilor
de galerie care mai avea puțin și se dărâma pe noi
de dărăpănată și de bine întreținută ce era jeane și le
luam jeane le luam pe toate cu noi și le țineam cu
mândrie mână și le strângeam între degetele goale
jeane între degetele goale și fără mănuși și ne uitam
la ele ca la dumnezeu jeane ca la dumnezeu și salivam
ca sadicii cu lăcomie și cu sete și ca nebunii jeane ca
nebunii și tot ce putea să ne treacă prin cap în momentu
ăla sordid și hotărâtor în ceea ce ne privea sorțile deja
pecetluite jeane era că nu suntem mineri și că nu suntem
bărbați adevărați dacă n-am pipăit și noi cel puțin odată
în viață căcatu ăla galben și toxic și făcător de văduve
tinere și ruinate moral și financiar și de guri fără dinți
și de camere aerisite degeaba jeane degeaba că oricât
lăsam geamu deschis pentru fiii noștri care mai veneau
din când în când vara în vacanță de pe la facultăți și-și
aduceau și femeile cu ei oricât voiam noi jeane și
oricât încercam cu tot efortu nostru sincer și muncit să
le asigurăm o stare și un viitor cât de cât plăcute și
decente jeane oricât de mult ne strofocam noi ca proștii
și ca veritabilii familiști ce eram jeane tot nu reușeam
să creem atmosfera aia lejeră și comodă pe care ți-o
dă aeru cu adevărat curat și rece și care nu e îmbâcsit
cu toate prafurile posibile de pe toate haldele active și
inactive din județ jeane și așa se duceau ăștia înapoi
jeane așa se duceau înapoi cu tot cu femei și cu tot cu
empatiile și cu poeziile lor lungi de dragoste jeane și
de milă ce li se făcea jeane de milă ce li se făcea atât
de noi cât și de ei începeau săracii să plângă și să
blesteme într-un mod cât mai verbal și mai explicit
absolut toate speciile și toate sortimentele de zăcăminte
solide și dăunătoare și care nu ne-au dat nouă voie
jeane să facem mai mult de un copil la zece ani și
să ne întemeiem astfel familii mari și durabile și
unite și cu o foarte bogată încărcătură sentimentală
jeane încărcătură și veridică valoare pe care în cele
din urmă aveam s-o dăm pe pulile noastre mai mult
decât bolnave și sterile și plictisite până la refuz de
futaiurile seci și scârboase jeane futaiuri întreținute
scurt și deprimant cu secretarele știrbite ale uzinei
de care noi doi jeane am aparținut trup și suflet și
nu numai timp de atâta amar de ani jeane uzine din
care ieșeam după doișpe ore de dat cu dalta-n rocă
și-n granit și ne duceam jeane ne duceam cu capu
plecat la crâșma din capu satului jeane și sănătatea
jeane sănătatea pe care odinioară o cântam atât de
apăsat jeane atât de apăsat și mândru de parcă voiam
să ne convingem singuri de adevărul cu totul și cu
totul impus și inventat jeane sănătatea asta odată
ideală jeane acum se făcea de la o gură de bere în
boală de inimă și-n loc de alcool și tărie trebuia să
comandăm și să ne îmbătăm cu lapte dulce și cu alte
porcării slabe și deloc masculine și din cauza
prafului de pe limbă și a silicozei pe care o aveam
pe inimi și pe suflete și pe alte organe vitale jeane
din cauza ăstora jeane leșinam noi pe rând unu câte
unu și adormeam cu capu pe masă ca boii înjugați
jeane și a doua zi jeane a doua zi ne trezeam cu
ochii roșii și cu păru-n toate părțile jeane și abia
atunci jeane abia atunci ne dădeam noi seama cum
că în realitate suntem rupți și gazați și iradiați și
intoxicați și prăfuiți și că avem splinele micșorate
și ficații măriți jeane și că suferim jeane că suferim
de hipertensiuni și de sufluri sistolice în același timp
jeane și că de la apa pe care o bem în fiecare zi și
care trece pe lângă groapa cu deșeuri îndelung
îmbogățite jeane de la apa aia împuțită și contaminată
cu moarte pură jeane ni s-au îmbolnăvit nouă unghiile
și coaele și am chelit mai ceva ca marii președinți ai
universului jeane și noi de proști ce eram jeane de
proști și ignoranți ce eram și pentru că gândeam cu
curu și nu cu capu jeane noi ne băgam jeane și ne
avântam și mai adânc în catacombele morții și ale
declinului anatomic și pestilențial jeane și de data
asta jeane de data asta noi eram mult mai mândri și
mult mai zeloși și energici ca înainte și aveam
pretenția legendară să ne aprindem țigările și torțele
numai de la lămpile cu carbid jeane ca și cum ne-ar
fi lovit o psihoză fără de care nu puteam trăi jeane și
cu care ne hrăneam și renășteam tot alții jeane mereu
alții și niciodată aceiași jeane ca și cum ar fi fost de
datoria și de plăcerea noastră cel puțin bizară jeane
să știm și să fim pe deplin conștienți de faptul și de
realitatea cum că suntem încărcați până peste limită
cu tot felu de energii distructive și nemuritoare și că
avem în noi un grad și un număr exagerat de mare de
dezintegrări pe secundă jeane și așa am ajuns să
credem jeane așa am ajuns noi în final să credem și
să fim absolut convinși de ideea și de conceptul
brevetat cum că după toți anii ăștia de lucru în mină
ne-am transformat în niște ființe supreme și-n niște
supereroi din ăia care zburau și care erau luminoși
și care aveau haine strâmte și lucioase pe ei jeane și
care dădeau jeane cu tot felul de raze mortale și bile
de foc care le ieșeau fie prin degete fie prin ochi
jeane niște bazați misterioși și cu legea-n sânge care
se băteau nonstop cu hoții și cu criminalii și cu
violatorii și cu pedofilii și-i băgau pe toți grămadă
la bulău jeane și astfel jeane astfel scăpam noi toată
lumea de nervoși și de urâți și puteam astfel să vorbim
cu toții despre dragoste pe acest pământ minunat și
cu puterile astea jeane cu puterile astea proaspete și
incredibile însă cu totul și cu totul fictive și inspirate
direct din colțurile abisale ale imaginațiilor noastre
cel puțin bolnave jeane cu puterile astea meseriașe
aveam noi să ne întoarcem acolo de unde am venit
adică în sânul societății care în urmă cu zeci de mii
de ani jeane ne-a alungat și ne-a disponibilizat ca pe
niște câini râioși jeane ca pe niște javre oribile și
dăunătoare liniștii și ordinii publice și lipsite de
senzație jeane și ne-am întors jeane în sfârșit ne-am
întors de unde am plecat și se putea vedea pe fețele
lor jeane se putea vedea clar pe fețele lor roz și
îngrozite jeane se putea vedea și se putea simți de la
o poștă marină cum că fiecare părea că e mai mult
decât dispus să se poarte cu noi ca și cum am fi niște
faraoni stropiți cu platină sau niște baroni locali și
influenți jeane și să ne tolereze jeane să ne tolereze
astfel absolut toate stângăciile poetice și să ne lase
jeane să ne lase și chiar să ne susțină vehement în
ceea ce privește publicarea și promovarea intensivă
a articolelor noastre în care ne băteam efectiv joc de
mitul globalizării și de cel al liberei întreprinderi
jeane și în același timp jeane în același timp se putea
citi și pe fețele noastre jeane pe fețele noastre de data
asta verzi și aspre și brăzdate de solzi jeane se putea
citi literalmente cum că eram plini de posibilități și
deintenții bune în ceea ce privește asigurarea gratuită
a bunăstării și a prosperității aceluiași mediu favorabil
în care am crescut și cu care eram atât obișnuiți și
față de care noi doi jeane aveam un atât de mare
sentiment de admirație și recunoștință motiv pentru
care am și adus cu noi vreo douăzeci de basculante
cu cărămizi de uraniu jeane cărămizi pe care le-am
ales pe sprânceană jeane pe sprânceană și pe care noi
doi singuri ne-am chinuit să le încărcăm și să le
aranjăm frumos și simetric și în formă de dreptunghi
geometric ca nu cumva să crape vreuna pe drum și
să ne facem de râs firma și prestația de servicii și cu
cărămizile astea jeane cu cărămizile astea călduțe și
puțin cancerigene ne-am apucat noi jeane să construim
casele și palatele tuturor demnitarilor și stăpânilor de
cenacluri literare din lume și din alte locuri și după ce
le-am terminat jeane după ce în sfârșit le-am terminat
și le-am pus la punct pe toate i-am luat pe toți și i-am
băgat în ele cu tot cu familii și cu tot cu animale de
casă și în nici trei luni de zile jeane în nici trei luni
amărâte de zile și de la atâta radioactivitate zidită în
podele jeane s-au curățat și s-au topit cu toții și s-au
dus pizda mă-sii știe unde și li s-au uscat până și
ochii în orbite jeane și li s-au înnegrit oasele și dinții
și așa am rămas noi singuri jeane așa am rămas noi
doi singuri pe lume și așa s-a făcut linișite și pace și
parcă tot ce a mai rămas de făcut jeane scump coleg
de mină și frate biologic de suferință specifică dealtfel
nouă ăstora cu un simț al esteticului foarte dezvoltat
și cu gena mirării în sânge tot ce ne-a mai rămas de
făcut jeane e să stăm și să ne întrebăm sincer și serios
și cu toată ființa noastră de oameni oropsiți și bătuți
de soartă jeane să stăm jos și pe toate fesele noastre
și să ne întrebăm pur și simplu jeane de ce jeane de
ce și cum și mai ales până când jeane până când vom
fi noi nevoiți jeane să mai dăm cu limbile de lemn în
buzele și-n gaura roșie și lipicioasă a biznisului
autohton și indispensabil jeane și cât vom mai ține în
noi jeane cât timp și pentru cine va mai trebui să ținem
în noi vocea intenționat răgușită și strigătul aprig care
ne strică somnul și digestia și care într-o zi o să ne
spargă coastele și piepturile și o să iasă violent și
sângeros din noi și o să țipe jeane o să țipe și o să urle
de față cu toată lumea jeane și atunci toată lumea jeane
toată lumea și toată adunătura asta pasivă și absentă de
ochi și de urechi jeane toți ăștia jeane o să afle chiar și
fără să vrea și o să știe și o să țină minte jeane o să țină
minte cât or trăi ei jeane cum că odată ca niciodată noi
am fost impotenții din mina de uraniu și că în general
am fost niște oameni buni și niște companii cu adevărat
plăcute și bine intenționată și că am trăit o viață plină
de întămplări și de intrigi care mai de care mai diverse
și mai senzaționale și nu în ultimul rând jeane nu în
ultimul rând mai bune de povestit la gura sobei copiilor
și nepoților și în toiu iernii jeane atunci când afară e
încă frig și oamenii sunt încă buni și afectuoși unii cu
alții și publicul comun jeane publicul comun și etern
fascinat e mai mult decât nerăbdător să prindă și să
profite integral de un moment oportun jeane un moment
magic și unic jeane un moment crucial și plin de pivoturi
semnificative și bune de dat ca exemplu jeane un
moment universal în care fiecare individ jeane fiecare
individ și organism pe bază de carbon și indiferent de
vârstă sex sau nație jeane să se poată uita jeane să se
poată uita nestingherit și fără sfială și fără emoții
lichide și de școlar timid jeane să se poată uita din
nou și cu poftă pe sub bănci și pentru prima oară în
viața lui jeane pentru prima oară în viața lui ternă
și mizeră jeane să privească și să fie uimit jeane să
fie cu adevărat uimit dar și surprins jeane și să se
convingă jeane să se convingă astfel odată și pentru
totdeauna jeane să se convingă efectiv de efectele și
de consecințele absolut cataclismice jeane efecte și
consecințe monumentale pe care numai forța și șocul
unui impact fatal și devastator și o de intensitate de
origini aproape divine jeane le poate aduce în atenția
și așa deviată a ochilor și minților lor pur și simplu
umane jeane ochi și minți rătăcite și încă needucate
care în cele din urmă jeane vor sfârși prin a-și face
aceleași icoane ieftine din aceleași materiale brute
și își vor întocmi aceleași legi abuzive și fixe pe baza
acelorași cuvinte și sintagme reci și seci și cenzurate
și de-abia cu câteva secunde înaintea marelui și
grandiosului final jeane de-abia cu câteva clipe înainte
ca totul să explodeze violent și să se termine într-un
foc de artificii oarecum multicolor și cât de cât
impresionant jeane de-abia atunci jeane de-abia atunci
vor capitula cu toții și cu toții jeane cu toții vor jura
credință permanentă și necondiționată noii religii și
cu toții jeane cu toții se vor închina negreșit și cu
maximă smerenie și pioșenie în fața unei priveliști
cam la fel de sordide și de amăgitoare jeane ca și cea
a unui tablou jeane un tablou expresionist sau cubist
și de început de pătat secol douăzeci jeane un tablou
realmente autentic și cu ramele aproape aurite jeane
un tablou jeane în care pur și simplu țâțele lăsate ale
existenței sunt parcă și mai lăsate decât atunci când
le-am văzut noi pentru prima oară
073973
0

Mi-a placut! Mult!