tocmai acum

ce-mi place la acest poem, și-n general la toate textele semnate, dan pleșa, este simplitatea discursului, modul în care știe să deruleze starea făcându-l pe cititor să pătrundă în adâncul cuvântului.

aici, de fapt, se derulează un dialog surd între generații.
unghiul din care privești definește sensul ales, e ca o respirație între două cercuri miniscule...


*ne-am putea așeza pe-o bancă
să privim oamenii cum râd
cum trec aplecându-și capetele
să ne vadă mai bine
noi salutându-i*

un întreg plăcut

aprecieri!

cu sinceritate,
teodor dume,

Un poem de idee, simplu care aduce o revelație imediată, nu se pierde în inutilități metaforice. Ideea e bine plasată, poemul nu are nicio figură de stil și cu toate asta e poezie. dia la \"in fraze\".
mcm

multumesc carmen si teodor. precum am mai spus asta caut, simplitatea. daca mi-ar si reusi m-as bucura, pentru ca nu stiu daca e pozie, ci poate mai degraba o stare pusa in cuvinte.

e un aer de sorescu aici, sau - într-un sens mai extins - ironia specifică scriitorilor din sud. ceea ce îmi place, poate empatic :)

mihai constantin multumesc, ma bucur ca-ti place textul. imi place si mie sorescu, trebuie sa recunosc. cred ca de fapt ironia asta ne salveaza din multe.

Ne-am putea aseza, dar n-o facem. :)
Pentru că nu existăm?

Poezie de(-i) zâmbit frumos

ba da, existam, doar ca nu prea mai avem timp.