Ce zgomot ciudat, îl auzi?

Curge frumos de la un capat la celalalt. Cu un minus la \"puțin contrariat\", parca ia din fluenta.

Sigur, Carmen! Când am intrat pe site imediat ceva m-a atras spre pagina ta: este strigătul acestui poem-trup care își dezvăluie dorințele de dincolo de clipa prezentă. Și se pune întrebarea, o întrebare care îmi place foarte mult, ce fac trupurile când sufletele devin litere legate chiar în pielea trupurilor?
Cu multă prietenie
PP

dinainte să fie emis, dinainte să scrii această poezie a eterogenității armonioase. și-l văd cum destupă locuri, pe care le credeam alte locuri. cu siguranță că acum reușesc și alții să se prepare pentru ei înșiși. contează mult o mână întinsă, către cel care nu o întinde. într-o bună zi toate pretențiile vor deveni o singură pretenție.

Un poem plin de versuri excepționale precum:\"firimituri de păsări alb negre ca o tablă de șah\", \"îngerul s-a oprit sus pe ușă...aruncă o privire mucegăită\", \"un preot sfințește iarba de pe tâmplă\",\"trupul devine o schelă ...\", atenție la \"adulmecă cutia\". Imaginea din primele două versuri este memorabilă: \"îmi crește o altă inimă/ deja miroase a pereți proaspăt văruiți la fel ca-n ziua nașterii\".
Un vers mai nereușit-\"euglenă verde îmi prepar hrana din mine\".Oricum, un poem mai viguros, aproape masculin cu unele descrieri feministe precum \"îmi pregătesc pântecul, cameră de spital\" fără înghesuieli, parcă ar fi mai bine, deasemeni fără pisică și căprioară dar cu cai, îmi plac acești cai. Un poem care mă îmbogățește spiritual, felicitări!

îmi crește o altă inimă
deja miroase a pereți proaspăt văruiți
geamurile se trântesc brusc
îngerul s-a oprit sus pe ușă,puțin contrariat
citește mai departe,
evanghelia lui are coperți făcute din pielea mea
îmi pregătesc pântecul,o adevărată cameră de spital,
toți se înghesuie
se vede primul atriu
trupul devine o schelă amară
carte nevrotică fără pești demolând turnul Babel
ce zgomot ciudat,îl auzi?

dacă omoplații ar fi resturi de aripi
iar noi resturi de îngeri, larve
care tot încearcă în dansurile lor strâmbe
zborul
ca pe o boală
dacă toate astea ar fi adevărate
sinestezia noastră
ar fi o mânăstire ce se-ncheagă
prin visele noastre
către

dar omoplații nu sunt resturi de oase
sunt solzi
pe care cuțitul îi dă deoparte
pentru a extrage carnea macră
de dincolo coaste
ce-o macină cerul-pământul între măsele
astâmpărând foamea

sucul dintre fibrele tale
trăirile, rafalele de vânt sau de ploaie
răsăritul-apusul și toată seva
săruturile pe care le-a strâns pâlnia ei
toate hrănesc
pe cele ce nu sunt
încă


__________

sugestii oarecare:
* fără \"la fel ca-n ziua nașterii\"
* care Aqhat - cel al orgoliului lutului înfrânt (și probabil reînviat) sau poate alt Aqhat, personal?
* mi-au plăcut teribil partea finală, poate fără euglenă, cu tot verdele ei;
* zgomotul pe care-l auzi este un eșec al spiritului de a evada din carnea ce-l ține, învățându-l să moară.

cu respect,
pt.

de dincolo [de] coaste

Din aripile îngerului personal este plămădită pielea ta pregătită în inițierea zborului, pântecul – simbolul fecundității – devine “cameră de spital” în care sunt înghesuiți bolnavii crescuți de tine cu gesturi materne.
“O altă inimă” îți crește pregătind o nouă naștere, în “primul atriu” se ascunde o căprioară vânată de fiarele răului, iar camerele proaspăt văruite ale inimii pulsează un “zgomot ciudat”, pe care îl percep citind poemul.

poezie cu accente personale si impersonale care duc la un ton sincer si substantial,plin de finete
imaginile sunt grave si derutante prin noutatea semnificatiilor înglobate:
evanghelia lui are coperti facute din pielea mea
ori
el stie cel mai bine ce va urma
ori
un preot sfinteste iarba de pe tâmpla
ps -nu vad firimiturile(plural) ca \"o tabla de sah\"(singular...)

dacă omoplații ar fi resturi de aripi
iar noi resturi de îngeri, larve
care tot încearcă în dansurile lor strâmbe
zborul
ca pe o boală
dacă toate astea ar fi adevărate
sinestezia noastră
ar fi o mânăstire ce se-ncheagă
prin visele noastre
către

dar omoplații sunt resturi de oase
sunt solzi
pe care cuțitul îi dă deoparte
pentru a extrage carnea macră
de dincolo de coaste
ce-o macină cerul-pământul între măsele
astâmpărând prin sucul dintre fibrele tale
prin trăirile, rafalele de vânt sau de ploaie
prin răsăritul-apusul și toată seva
din venele pământului
foamea lor
foamea celor ce nu sunt
încă

vasile,
sau putin mirat, a trebuit sa spun, pentru ca asa se uita:)
petrache,
strigat-chemare, sunetul vibreaza si undele ajung unde ajung, e bine ca este cineva sa le capteze.
constantin,
mi-a placut destupatul locurilor, nu ma gandeam la expesia asta, ca o sticla de vin.
cornel,
un conspect foarte reusit, mai stilizat, mai concentrat.
angela,
ai drepatate la comparatie, zilele astea am sa vad ce fac, sa corectez.
vasile,
chiar am zambit ca ai comentat, pentru ca e genul tau de poem, si am zis, da uite nu ma gandisem la vasile desi trebuia, bine care ai remarcat.
constantin,
petru,
am sa revad euglena, desi eun organism care se hraneste din el insusi, de aici si ideea care ti-a placut.
razvan,
culmea si mie mi-a placut tot pantec-camera de spital.
petru,
a doua revenire mult mai interesanta, ma bucura mult ca cineva da atat atentie textelor.
multumesc mult si va mai astept. paste fericit.
mcm