Poezie
în absența acelei pietre. limba își pierde alunecarea
1 min lectură·
Mediu
piatra dintre sânii femeii
îmi aducea aminte de scaunul tatălui părăsit
ceva din tresăririle malului trandafiriu
ceva din vârstatele sclipiri ale lemnului tocit
se prelingea printre ferfenițele
clar-obscure ale sprâncenelor de lână
(ca un da Vinci căutând regula de aur a efemerului)
țesute în războiul pregătit
să treacă o lume în lume
(unii ștergeau ca din întâmplare fotografiile)
aș fi vrut să-i spun cu buzele apropiate
de sfârcuri că piatra i-a furat
toată dulceața
că piatra i-a împrumutat
enigma rotunjirii fără de sfârșit a întrebării
a rămas doar ea
scaunul tatălui meu a ars într-o zi geroasă
când ferestrele cântau psalmi
războiul de țesut vise își caută consolare
în pânza împăienjenită pe la colțuri
este apropiată acum mai mult de dinți
albastru peste alb îngălbenit
ce altceva ar mai putea fi?
o piatră goală
013.717
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Plopeanu Petrache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Plopeanu Petrache. “în absența acelei pietre. limba își pierde alunecarea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/plopeanu-petrache/poezie/1827332/in-absenta-acelei-pietre-limba-isi-pierde-alunecareaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
las acest semn pe sticluța cu esență
*scaunul tatălui meu a ars într-o zi geroasă
când ferestrele cântau psalmi*
mă bucur c-am avut prilejul de-a lectura acest poem
filtrat prin toate canoanele ființei.
cu prietenie,
teodor dume,