Experiment în fața oglinzii

Despre poezie ca organism viu și citadelă, ca entitate având conștiință de sine. Poezia de față e construită ritmic: sistola împinge imagini în arterele orașului, dar nu e menită a-i dărui acestuia viață, ci culege impresii cvasi apocaliptice, pe care, apoi, le aduce diastolic în interiorul poetic reflexiv. Apocalipsa poeziei se traduce în imaginea unei citadele năpădită de \"interjecții\", cu gunoi în lumina zilei, un oraș al unei comunități distopice, prin aceasta alienată și ciuntită, o colecție de \"singurătăți colective\" împărțite pe cartiere și focare.

Diastola, în italice, este un fel de requiem al ultimelor forme de viață și frumusețe, pruncii sunt \"de fum\", iar norii sunt în \"metastaze\". E sufocantă.

A doua sistolă ajunge să se întindă dincolo de marginile acestei citadele de-a-ndoaselea, înspre \"umbre macerate de spaime\", un tărâm al oaselor spânzurate și chiar al sentimentelor tăiate, oprite, înăbușite, absente, neputincioase. Teritoriul lipsit de orice vibrare a poeziei, de orice simțire artistică, este unul al \"războaielor inutile\", a unei morți plimbându-se pe picioarele ei, parcă vie.

A doua diastolă, nostalgică, mult mai aplecată înspre sine, poartă \"lințolii amare\", e contaminată și ea, abia mai discerne între veghe și somn. Ferestrele se mai deschid doar spre \"pribegie\", iar înseși păsările, odată zburânde, acum sunt de ceară.

Dubla bătaie de inimă din fața oglinzii denotă o stare a constatării alienării poeziei, și a imposibilității ei de a alimenta și revigora un organism odată întins după frumusețe. O eră în care cuvintele nu mai sunt pulsații ale inimii, ci metastaze fardate, în care nu mai sunt înțelese armoniile misterice ale sensibilității artistice, ci e preferat sunetul oaselor goale pe sfori. De aici refugiul în iluzie și nostalgia câmpiilor verzi întinse.

Miezul viu stă în fața oglinzii, privind spectacolul din spate.

poate ca vine un pic cam tarziu recomandarea mea ( am fost insa absent de pe site ) dar poemul tau merita toata atentia. poate ca as avea sa-ti reprosez unele lucruri la inceput, cum ar fi o expresie doua care ar putea parea putin bombastice. insa ultimele 2 strofe sunt pur si simplu grozave, m-au facut sa ma inrosesc citind. ele fac de 10 ori mai mult decat toata poezia. felicitari pentru aceasta micuta bijuterie.