Nu mai am niciun Enkidu

Carmen, am trecut de multe ori descult prin poemele tale, impreuna cu prietenul meu Enkidu! dar poate ca nu am simtit acea linie de cutit fierbinte care sa ma oblige sa fiu sincer! Da, astazi, acum, aici esti tu poeta.... iti simt emotia trairile patima de a scrie! Un gand bun

doru,
numai descult poti trece, altfel nici nu avei cum sa ma vezi, e bine ca umbli asa, si mie imi place, parca ti-am auzit talpile cum au intrat in poem.
hei Enkidu, hai sa ucidem lei, vrei?
mcm

am remarcat acea tristete deshamata de orice umbra de om, si apoi toata prima strofa. acolo esti intreaga sincera si puternica. imi mai place schimbarea fosnetului padurii, insa spre final mai pierzi din intensitate.

tristetea deshamarii de fiinta umana, cam asta a pierdut sau a castigat Enkidu, prin asa zisa umanizare. dar ce ma bucura este ca inca mai crezi in afinitatea mea speciala pentru fosnetul padurii care poate va schimba ceva.

pana la urma in fiecare din noi este un Enkidu, hai sa il descoperim!
mcm

nu cred. CMM e la locul ei. Trista, dar binedispusa in poeme. Si scrie bine. Padurea de cedri schimbind mirosul, e o gaselnita personala. Si e buna. Nu am stelute, dar am placerea de a remarca.
Cu prietenie, LIM.

am o tristete iremediabila dupa un Enkidu, stii tu, odata am ucis lei cu el, pacat ca nu ma mai vede, intr-adevar sunt la locul meu, dar nu pentru mult timp, am sa plec si eu sa caut din nou padurea de cedri, aici sigur ma astepata cineva.
mcm