Cearta cu haosul
din Cronofagie (1970)
de Nina Cassian(2008)
1 min lectură
Mediu
Vizitatorii mei sunt:
un domn întrerupt la mijloc,
o doamnă continuă
și fiica lor de tablă,
un profesor care predă brânză,
un asasin răcit, o droaie
de furnici necăsătorite,
un copac cu mustăți,
o barză tânără,
un copil cu un picior de carton
și trei ignoranți ai legilor mișcării.
La sfârșit, apare
câinele de seară
care-i latră tare
și-i poftește-afară.
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Nina Cassian
- Tip
- Poezie
- An
- 2008
- Cuvinte
- 60
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Nina Cassian. “Cearta cu haosul.” Clasici, Poezie.ro, https://poezie.ro/clasici/nina-cassian/poezie/cearta-cu-haosulIntrebari frecvente
Comentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
