nici astăzi nu sunt altfel

acolo unde am crescut eu, oamenii nu mințeau decât atunci
când moartea îi lovea în stern și nici măcar ei nu știau.

imi place inceputul in mod deosebit, pare o poveste, o incursiune in tara minunilor, o nostalgie, intoarcerea la \"acolo unde am copilarit eu\", se intamplau lucruri fenomenale, moartea loveste in stern.frumos.
mcm

un simț al nuanței care m-a atras, poezia ta de aici are o lumină proprie, deosebit e mai ales finalul punctat cu măiestrie

substanță lirică, tensiune ținută în frâu, un rafinament aparte, nicio stridență, părerea mea

o simplitate evocatoare, fragilitate dar în același timp și un echilibru al cuvintelor care pe mine una m-a cucerit



salut
:)

pe mine m-au impresionat primele trei versuri. au o profunzime cum se întîmplă rar în poezii. în strofa a doua m-am regăsit parțial, însă nu am descoperit adevărurile dure urmînd supus și cuminte umbrele experimentate, ci anume aviditatea de independență, curajul și rebelniciunea din mine m-au expulzat într-o lume umbrită, cruzimea căreia am descoperit-o brusc și forțat. după cum ziceam, la treapta aia de maturizare, mai bine cădeam în comă. dar poate că altfel nu aș fi ajuns să scriu dacă nu se întîmpla să cunosc adevărurile mai brut la un timp prea fraged pentru mine. exact despre linia destinului vorbesc, despre blestemul acesta la care se gîndește fiecare într-o vreme, cum că nu o putem schimba nicidecum. numai în asta se esențializează nenorocul de a ne fi născut.
o poezie reală care a rezonat în mine, și asta înseamnă mult. înseamnă că te regăsesc treptat în ceea ce scrii, pe cînd mă gîndem că tot treptat te pierd.

cu sinceră prețuire,
ecaterina

atunci erai mica si neinsemnata si totusi in tine se adunau dureros adevaruri, acum cand poti sorbi intelegerea lucrurilor, care este pretul?


cu drag si intelegere

PS- imi amintesc cum spuneam:- eu n-am sa fiu ca ei.

La prima lectura mi-a placut \"densitatea lor nefirească se făcea ghem
de sârmă ghimpată\" o unda de neo-post-modernism vecina cu sictirul. Apoi, recitind, ca orice pe lumea asta se naste, traiste si apoi moare si cat timp inca traieste cauta locul unde s-a nascut si habar nu are unde o sa moara.
Nu prea mai agreez fonturile in poeme si nu e chestie de nivel. Si cu atat mai putin sentintele cvasi-metaforice de genul \"dincolo de linia destinului
nu vei putea trece niciodată\". Daca e sa adunam si mama tatalui si revelatia si \"sufletul SAU trupul\" - la alegere ajungem la nihil sine ego si o negatie pe final la modul universal \"oricata\" dragoste, moarte.
Insa acel
\"dar eu auzeam numai cuvintele din spatele cuvintelor,
nu le luam în seamă privirea opacă
mergeam cu ei (imi place acest ei-oameni si nu ele-cuvintele), pas la pas, ca o umbră supusă
și zâmbeam.\"
isi ia zborul poezistic fly robin fly up up to the sky.

mulțumesc pentru răbdarea de a citi, a primi, a da un răspuns aici. lucruri vechi dintotdeauna, pentru totdeauna, scrise sau nescrise, poetizabile sau nu, care, mai presus de orice nou sau orice schimbare, rămân indestructibile, destinate.

Sărbători luminoase,
ela

Și nu am foarte multe să adaug, doar
\"așa le spălam mâinile, tălpile,
până când și cea mai banală întâmplare
li se dezvăluia ca o revelație
și nimic nu le mai măcina sufletul sau trupul,
cel puțin o dimineață.\"
Ce faci tu, Ela, cu tine, în afară de faptul că vrei să vrei? În ultimul timp poezia ta a început să sufere din cauza asta... Sau, mă rog, o isterie de Potra...
Da, stăpânești foarte bine tehnica poetică, dar nu la asta se rezumă totul, tu știi... Ce mai trăiești tu pentru noi, Ela?
E o poezie care te-adună în fundul sufletului, te face mic, de nu-ți mai vine să ieși... Poate că asta ai intenționat, dar parcă duci într-acolo retezând...
Și uite că am adăugat destule, de fapt...
Victor

victor, merde, fiindcă ce ai urat tu aici este doar treaba ta. și în mintea ta. cât despre a trăi și a scrie (poezie/proză/eseu/etc.), deja este altă chestie aici.
scrierea este scriere. p u n c t.
în rest, fiecare cu lumea lui. și fericirea lui.
asta nu are a face cu Litera.
m-ai surprins. și nu prea. fiindcă încurci palierele. și faci conștient asta.
merde, aș spune iar, dar oricum nu folosește nimănui. în niciun caz literaturii.
ela

Mă uitam, după ce revăzusem \"Pulp Fiction\", și după \"Rezervoir Dogs\", la \"Kill Bill\" și mă gândeam la ce-a făcut Tarantino din creierul lui, ca să transmită o stare...
Despre asta e vorba. Planurile rămân separate când e vorba de manuale. Trebuie să am diplomă de citit o poezie? Sunt un cititor mai avizat decât alții. Te interesează doar părerea criticilor? Oscarul e suficient?
Merde, surprinzător și pentru mine, aveai un zâmbet altfel, când te-am văzut...
Dar se poate și \"fiecare cu lumea lui. și fericirea lui.\"
Doar că încă nu înteleg de ce nu vă place atingerea, carnea ființei celuilalt, spiritual vorbind.
Zău, chiat ești \"simpa\" fără cochilie, bon nuit...
V.

te pripești rău. chiar am zâmbit. DACÃ m-ai fi văzut în secundele când am scris comentariul de mai sus, ai fi înțeles că nici tușă de nerv sau altceva. Asta e diferența zdravănă între real și imaginar.
Pare rîu că te poți dezamăgi Atât de ușor și din nimicuța. Nici astăzi nu sunt, esențial, altfel. Dar, lăsăm cititorului lumea lui toată, oricum ar fi.

și fiindcă primul tău cometariu m-a trimis la ceva anume, iată: http://www.youtube.com/watch?v=409W8TzFT8Q

mulțam ptr semn și pe curând,
ela