Poezie
Donchicotism
1 min lectură·
Mediu
Am obosit să lupt cu morile de vânt,
Donchicotismu-i, semeni, un sport falimentar,
Invidiați curajul, dar nu aveți habar
De prețul ce-l plătesc zeiței să vă-ncânt.
Cu fiece sonet, o viață în zadar
E net sacrificată și-o floare pe mormânt,
Toți criticii-mi vor pune, cu ne’nfricat avânt,
Dar nu-i decât un gest profund veleitar!
De aș avea putința să capăt nouă vieți
Și să aleg ce sunt, pe rând, în fiecare,
Eu mi-aș dori atâta: în tagma de poeți
De opt ori să mă nasc, din lună și din soare,
Pierzându-mă prin neguri în pași de vals, înceți,
Da\'-n viața \"namber nain\" să fiu nemuritoare!
043630
0
Tot călărind pe Google - moderna Rosinantă
Și mi-am dorit deodată să mi te fac amantă!
Deja atac: voi duce gingașe azalee
În purgatoriu-n care mai zace muribundul
Sonet al dumitale, respins de editorii
Ce nu-nțeleg efortul cu care autorii
Storcând din greu talentul, redefinesc profundul.
Porniri sinugicașe - creațiile noastre,
Tardiv, de-acum, e gestul urmașilor lui Cain.
Euridice dragă, spre zările albastre
Aș vrea să merg cu tine. Ar fi atât de fain!
Am străluci-mpreună ca astrele-ntre astre,
De m-ai primi alături în viața „nambăr nain”!
P.S. De ce „Donchicotism” ?