Jocul

Traducerea: Necula Florin Dănuț

1 min lectură

Mediu

În jilțuri fără reazăm, stricatele bătrîne,

Cu vinete și pale spoiri sub ochi fatal,

În jur’urechii mucezi făcînd să se adune

Ciocniri de pietre rare și clinchet de metal,

Înconjură tapetul mesei de joc, fatală,

Au fețe fără buze, din buze-a dispărut

Roșeața; și-a’ lor gheare cu-o febră infernală

În decolteu tot cată vreun gologan pierdut.

Pentru a cerne umbre ce-n van se risipesc

Sub șirul lung de lustre al ternului tavan,

Pe fruntea-nsîngerată a marilor poeți

Lumina și-o revarsă largi faruri în noian.

Tablou-acesta negru-n care, și eu eram actor,

Eu însumi, într-o grotă, pe coate sprijinit,

În noapte l-am visat, cu ochi clarvăzător,

Tăcut și sumbru, rece și palid, dar tînjind,

Tînjind la-mpătimirea ființelor acestea,

De nimeni ținînd seama, negustorind pe față

Vechea onoare una și alta frumusețea,

Învăluite toate de sumbra îmbătare ce veselia-nalță.

Dar sufletu-mi se teme de-a-nvidia pe-acești

Ce-aleargă toți spre-abisul cel gol și larg căscat

Și sîngele sugîndu-și, sătui de el aleg

Durerea-n loc de moarte și iadu-n loc de neant!

Comentarii (0)