toamna în mine , duminica

Un poem care vine din trup/suflet si se intrupeaza in stari extreme! O scrisoare densa inspre cel care nu mai este dar a ramas in inima... m-am petrecut prin viata
citindu-te!

\"aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aștept până se termină toamna\"

Nu spun decat ca l-am trait inspre o duminica in care incerc odihna!

O zi buna poete!

azi am mers mai mult pe lângă cuivnte. și le-am ascultat.și ele au nevoie de asta.
o emoție s-a chircit în gând,
cezara

\"în pieptul toamnei
respiră un greier\",
emoții decantate,
nostalgie,
echilibru,
bine dozate pentru a reda starea de toamnă din noi.
tincuța

doru dorian,
da, o scrisoare densă neterminată și netimbrată care n-a ajuns la destinatar pentru că o voi duce personal...cândva
mulțumesc prietene. prezența ta o adiere de toamnă

cezara,
vizita ta (tot mai rară ) mă onorează știindu-te un oaspete drag.
sigur că da, uneori trebuie să mergem pe lângă cuvinte. înseamnă mult.
mulțumesc cezara. te mai aștept


același, fără cuvinte
teodor dume,

nimic din ce-am văzut nu există
nici tata și totuși vreau să-i scriu - răvașe din alte dimensiuni, în care bse strîng ultimile trăiri ale sufletului ca într-o rugăciune
admir și: venele sufocate de umbre / astăzi am tăcut mai mult
ca în toate zilele în care timpul
mușcă din marginile trupului / mă chircesc și țip
până se sparge umbra / eu voi pleca la tata

din trupul gol voi privi
o altă naștere

cu prietenie, silvia

da, tincuța, emoții decantate, nostalgie și echilibru. multă dreptate ai. el,tata s-a dus tocmai pentru a ține echilibrul. m-am născut eu numai că o să plec ca să-i duc scrisoarea și din trupul gol voi privi o altă naștere.
da, acesta este echilibrul, tincuța.
mulțumesc mult de semn.

silvia,
ca de fiecare dată trecerea ta mă onorează și îmi dă siguranța în ceea ce scriu. ai punctat senzația simțită de mine atunci când gândul mi-a fost plecat în căutarea a ceea ce mi-aș fi dorit să am lângă mine.
mulțumesc pentru semnul tău

onorat de trecerea voastră,
toată dragostea vouă
teodor dume,

ești unul dintre poeții care ar putea fi ,,arestat,, pentru sinceritatea cu care scrie. tocmai de aceea, uneori aerul sacru din poemele tale mă obligă uneori să rămân la poarta lor. poate că vin rar, dar peste gard mă uit.
cu drag pentru unul dintre poeți și comentatorii mei de suflet
cezara

îmi e drag scrisul tău și de aceea bat mereu la poarta cuvântului tău care rostuiește frumosul într-un mod știut doar de tine.
și sigur că da, prezența ta la mine în pagină e o binecuvântare pentru că știu ce izvorăște din cuvintele tale.

îți mulțumesc pentru revenire și pentru cuvintele atât de generoas rostite
și iarăși mulțumesc,
stimă și considerație,
teodor dume,

Domnule Teodor Dume (sau Teo, prietenește)
Citesc mereu aceste pagini pline de sensibilitate chiar dacă nu m-am oprit să mulțumesc. O fac acum, pentru că acest \"mesaj pentru tata\" m-a răscolit profund... nu pot trece fără să las un semn. Am vibrat la fiecare cuvânt...

\"între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu știu cum să încep
(...)
între mâinile mele de copil
cuprind cerul
și supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
știu că mă simte\"

Mulțumesc sincer pentru această poezie. În această primăvară i-am scris și eu, tatălui meu, ultima scrisoare... abia mi-am găsit cuvintele...
cu respect și prietenie, dar mai ales cu multe, multe mulțumiri,
anamaria

Whose woods these are I think I know.
His house is in the village, though;
He will not see me stopping here
To watch his woods fill up with snow.
My little horse must think it queer
To stop without a farmhouse near
Between the woods and frozen lake
The darkest evening of the year.

He gives his harness bells a shake
To ask if there\'s some mistake.
The only other sound\'s the sweep
Of easy wind and downy flake.

The woods are lovely, dark and deep,
But I have promises to keep,
And miles to go before I sleep,
And miles to go before I sleep.

Robert Frost

si din nou tacere peste cuvintele tale atat de vorbitoare
cu respect
angela

Teodor, fiecare dintre noi își este în aceeași măsură și fiu și tată. Așa ne simțim și înainte de a fi ori una ori alta și această senzație nu ne părăsește niciodată ca exercițiul înotului sau mersului pe bicicletă. Poemul tău îți este și fiu și tată și tu îi ești la fel. Un poem bun cu oglinzi special și interesant ordonate
Cu desosebită prietenie
PP

angela,
mulțumiri pentru priveliștea din cuvintele tale și ale lui Robert Frost
mă onorezi și nu voi uita.

domnule petrache,
fiu și tată. da, un echilibru perfect .orice plecare se apropie de un punct.orice deschidere pregătește o intrare...
mulțumesc pentru commul generos.

fără voi nu aș putea menține echilibrul cuvintelor mele
cu toată sinceritatea,
teodor dume,

Frumos, liniștit, atent scris, comparațiile întăresc și încheagă textul, simbolurile specifice anotimpului în care ne aflăm sugerând melancolia și durerea sufletească. Pelerinajul și vocea care se îndreaptă spre cer ne poartă, pe noi cititorii, aproape de ceea ce autorul a vrut să transmită.

Mi-a plăcut,
Marius

marius,
un gând bun la trecerea ta prin pagină.ai punctat esențialul și îți mulțumesc pentru remarcă. ești un oaspete drag. te mai aștept.

cu prietenie,
teodor dume,

daca ar fi sa periez continutul dupa gustul meu as scoate pina la 50 la suta. nu pentru ca as fi pretentioasa, dar devii repetitiv prin anumite imagini, ceea ce e un factor obositor pentru lector. e bine sa iti poti lungi discursul dar si cind sa te opresti trebuie sa stii. cu ginduri bune pe meleagurile tale poetice.

da, ecaterina. sunt de acord cu tine numai că unele imagini care devin repetiții le consider obsesii ale gândului. după o anumită vârstă, să zicem peste 5o de ani,
repetiția e un refugiu. un refugiu ca și singurătatea care se pliază doar vârstei amintite. în cazul de față repetiția o consider o alintare întru aducerea aminte de cineva care ți-a fost drag și aproape de suflet și iată că nu mai este.

dacă analizăm prin prisma literară, repet, ai dreptate. dar și așa eu consider că starea de liniște evocată mereu sub diferite imagini și comparații nu devine \"factor obositor pentru lector\" în situația în care acel lector simte, trăiește starea.

mulțumesc, ecaterina,pentru trecere și semnul tău binevoitor. observația ta e justă. iată că și aici mă repet involuntar.

te mai aștept.
cu sinceritate,
teo dume,

Intre doua poeme ale tale, secundele se transforma intr-un anotimp al intelepciunii....Se vede varsta si experienta, se vad intrebarile, se vede omul care nu arunca cuvintele precum pietrele.

Prietene, multumesc de intalnire,
Valeriu

E o poezie meditativa pentru cititor. Te plimba din neliniste in neliniste, din umbra in umbra, din toamna in toamna, din nostalgie in nostalgie. Sentiment de copil trecut, ce asteapta o noua nastere. Copilul devine tata, tata il cheama dincolo, si totul se repeta ca intr-un ritual absurd pentru individ, dar necesar pentru omenire. Desprind de aici credinta.

valeriu,
un simplu \"mulțumesc\" poate ar fi prea puțin pentru o vizită care onorează gazda.
și totuși nu am la îndemână cuvintele prin care să răsplătesc această trecere.
commul tău mult prea generos punctează esența din vârstăvăzută de un bun observator în viață.
mulțumesc, mulțumesc și iarăși mulțumesc!

liviu-ioan,(lim)
ai parcurs șirul din viața unui om, de la naștere, pruncie și maturizarea ce duce dincolo doar sufletul așteptând o nouă naștere. adică ai făcut o legătură între viață-moarte și iarăși viață.
mulțumesc mult, prietene și te mai aștept

mulțumiri vouă tuturora acelora care ați sorbit alături de mine din vârsta înțelepciunii asistând la o altă naștere.vă aștept cu drag!

cu sinceritate,
teodor dume,

anamaria,
scuză-mi întârzierea răspunsului dar commul tău mi-a apărut târziu și nu știu cum nu l-am văzut până acum.
da, vine o vreme, ansamaria când ne oprim, ne așezăm la masa gândurilor și tăcem.
citindu-ți commul am rămas profund îndurerat pentru că mi-ai adus aminte c-am o rană necicatrizată. pentru acest gest eu sunt acela care îți mulțumește. îmi pare rău că scrisoarea ta, poate neterminată, nu o fi ajuns la destinație. sigur că nu pentru că suntem așteptați.
cu totul dragul din cuvânt te mai poftesc pe la mine.

mulțumiri și sinceritate de la un prieten adevărat,
teodor dume,

Intamplarea face sa citesc acest text exact in aceste zile, cand e si tata la mine. A venit din Nord cu horinca si nuci. Ce se mai potrivesc toate! Sa spuna cineva ca poezia nu influenteaza evenimentele din viata noastra reala...
Sa ai pace,
Dancus

doamna cristina oprea,
întru mulțumirea sufletească am să reproduc comentariul tău, în loc de răspuns, și totodată voi posta traducerea făcută în franceză la poemul meu \"Toamna în mine, duminica\"

Mulțumesc mult,
cu sinceritate,
teodor dume,

Buna seara Domnule Dume,



Imi permit as va scriu dupa ce v-am citit cu foarte mare emotie poezia \"Toamna în mine, duminica\" si, nefiind membra a \"clubului\", am ales calea e-mail-ului.

M-a impresionat foarte mult suferinta si o oarecare speranta care transpar din versurile Domniei Voastre. Si apoi mi-a placut foarte mult \"tehnica\" intercalarii ideilor, senzatie accentuata, ma gandesc, prin absenta semnelor de punctuatie...m-a coplesit...

Mi-am permis, cu adanca emotie sa va traduc versurile in franceza si vi le trimit alaturat.

In speranta ca am reusit sa ating cat de cat sensurile pe care ati vrut sa i le dati in dulcea limba romaneasca, raman la dispozitia domniei voastre pentru dialog.



Cu admiratie,

L’automne en moi, Dimanche
poezie [ ]
missive pour mon père

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Teodor Dume [Dumov ]

2008-11-08 | |

aujourd’hui j’ai marché beaucoup plus

que toutes les autres jours

cachées sous les pas

les veines étouffées d’ombres

et beaucoup d’autres choses
se sont enflammées

entre temps je pense

à écrire une lettre mais

je ne sais pas comment la commencer

les idées se détachent

et je ne peux inventer

aucune excuse

mes lèvres vibrent comme

l’aile d’un papillon encagé dans la lumière

il y a beaucoup de choses

que je veux écrire

entre deux pensées

les mots se transforment en automne

et se rangent profondément en moi

je ferme les yeux et respire

des mes poumons sortent des ailes

rien de ce que j’ai vu n’existe

même mon père et je veux pourtant lui écrire

le ciel s’est rompu dans ses bords

le chemin est de plus en plus étroit

dans la ville qui est en moi

ne siffle plus même le vent

l’air passe d’un silence à l’autre

cependant j’attends que l’automne soit fini


il est assez long

aujourd’hui je me suis tu beaucoup plus

que d’autres jours où le temps

mord le bout du corps

comme d’un gros morceau tranché

de toute façon ce ne plus important

il est tard et je me tais encore

je déchire une pansée et

je fends des sensations

l’impuissance d’écrire

me fait laisser une missive

pour la seule partie qui

manque

rien de plus triste que le temps arrêté

entre les doigts mises à nu de la chaire

entre mes mains d’enfant

j’embrasse le ciel
et soumis

pour un instant

je me tais

comme dans un jeu

pour ne pas réveiller papa

je sais qu’il me sente

derrière les silences viennent chuchotant à l’oreille de l’ombre

seul dans la poitrine de l’automne

respire un grillon

il s’entend

je ne peux pas arrêter ma peur

c’est trop pour une journée dans laquelle

j’ai oublié la souffrance

en moi

je m’arrête pour un instant

et je regarde d’entre deux cuisses

une icône

l’émotion entre profondément

je me recroqueville et je crie

jusqu’à ce que l’ombre se brise

je partirai chez papa

de mon corps nu je regarderai

une autre naissance




Cristina Oprea