într-o viață polară nu poți iubi, nu ai mâini

îmi place titlu.
un poem plin,sugestiv și fără artificii.
realitatea mocnește în cuvânt

îmi place intrarea în poem

\"când privesc îndelung mâinile copilului
simt că nu mai am niciun loc din care
să pot pleca \"

și îndeosebi

\"frica de sub cearcăne este scrisoarea
pe care nu o trimitem la timp
perna îmbibată în mirosul celuilalt
încă o noapte \"

iar finalul este deosebit

\"suntem atât de străini fără gânduri
fără coaja cuvintelor și somnul este mai viu
un plic încăpător pentru tine intri în el
și îți dorești să fii expediat
când nu mai ai aer\"

privind în partea interioară găsesc o potrivire a sufletului împlinit

o scriitură atentă cu imagini autentice, memorabile

mulțumesc pentru împlinirea lecturii,
cu stimă și considerație,
teodor dume,

in primul rind ar fi sunat mai simplu cu un singur atributiv pentru fericire, intrucit ideea continua din versul cela si chiar de mai inainte. ar mai fi o idee sa inceapa cu plural, ca in restul strofelor, desi sunt aproape sigura ca este intentionat construit asa, fiindca in final se revine la forma initiala.
\"si somnul cuvintelor\" ar suna mai bine in vers separat, pentru ca la citire, nefiind semne de punctuatie, se citeste cuva \"fara... somnul\", iar schimbarea brusca a sensului de acolo aduce ruperi. insa ca idee, exprimare si calitate mi se pare un text foarte bun.

teodor, mulțumesc, e uneori bine să-ți închipui o iarnă polară și un copil cu mâinile în jurul unui ursuleț polar, pinguin, focă. prezentul pare mai lin.

ecaterina, totul e voit construit așa, curgător, inclusiv singularul și pluralul alternante. acolo iar ai citit altfel: nu e vorba nicidecum de \"somnul cuvintelor\". citește așa:

suntem atât de străini fără gânduri.
fără coaja cuvintelor (chiar) și somnul este mai viu(, e)
un plic încăpător pentru tine(,) intri în el
și îți dorești să fii expediat
când nu mai ai aer.

mulțumesc pentru gând.

ela

mi-a scapat involuntar \"cuvintelor\" în contextz. citisem simplu \"fără coaja cuvintelor și somnul...\" și mai departe ruptura. poate era mai bine cu \"chiar\", dar îți înțeleg simplificarea și modestia exprimării, fără de multe explicații. ai vorbit înțelopt, colo în versuri, și asta contează cel mai mult.

nu e bai, nu-s necesare scuze delocdeloc. e firesc comentariul tău. doar că depinde unde se pun accentele, respiro-ul, intermezzo-ul, tonalitățile, punctuațiile etc. în lectură.
(re)merci, ela

uneori ne regasim in singurate
renuntarile si fleacurile vietii isi pun amprenta cearcana direct pe suflet si doar evadand in interior si jucandu-ne cu gandurile mai alungam neimplinirea
dorinta de singuratate se impleteste cu gandul si realitatea intr-o acceptare polara noptile polare aduc si aurora boreala
simplitatea cuvantului da frumusete poemului
cu placerea lecturii
cn

coaja cuvintelor e uzata rau, insa cu toate ca stiu pana si de la michael jackson chestia asta - să usuc pământul pe unde merg
- asta mi se pare chiar misto. de fapt ea e pentru mine acea mangaiere pe care nu o poti ucide cu niciun numar... o simpla atingere, un varf de deget, o semnatura punctuala de bebe roz si esti terminat.... stiu cum e sentimentul, nu am facut niciodata tam-tam dar chiar stiu...

dupa cum a spus Leonard Ancuta, da, e suprasolicitata coaja cuvintelor. eu as mai reprosa ceva: titlul. imi suna aiurea de tot si e pacat (scuze, nu stiu cum sa spun mai delicat, la ora asta, pe negandite).

carmen, de la smog la aurora boreală, cuvintele se transformă, își pierd coaja, mai ales dacă nu ai mâini pt a iubi.

leo, apăi știu că e uzat, am riscat asta, o țin ca atare, oi vedea dacă peste ceva timp o substitui cu altceva, altcumva. bucur că știi cum e sentimentul cela, și rămânem tăcuți acum, dada

silvia, la tilu nu schimb, nici viața polară, nici neputința de a iubi, nici mâinile care lipsesc. au toate sensul lor, împreună și separat.

mulțumesc, ela

titlul, cum am mai zis, mie, una, imi suna minunat, a fost motivul principal pentru care am ales sa citesc poezia asta, si nu alta (ca, na, timpul e limitat, si tre\' sa alegi, si nu stii intotdeauna cum!, uite, titlul te poate face sa alegi). poezia mi-a placut rau rau, d\'a capo al fine. si, de regula, desi sufar de o logoree insuportabila pentru o anumite categorie de oamnei, vreau sa zic ca, de fiecare data cand is foarte \'atinsa\' de ceva, c-o fi un beethoven, o pictura, mainile iubitului meu sau poezia ta, ela draga, raman speechless. si mai mult de atat nu zic!:)

cum asa \"intr-o viata polara nu ai maini\"? cum sa nu poti iubi, din cauza aceasta?

anca, apai m-ai amutit si pe mine o secunda, fiindca speachless-ul tau imi da de inteles ca tu chair simti poezia ceasta, cu toate intelesurile ei, mai mult sau mai putin vizibile.

silvia, sunt metaforizari simple: polara vietii, de cand e omu si pamantul, este moartea; sunt aici jocuri de sensuri ale cuvântului polar, care duc si la polurile pamantesti, cu ingheturile lor cu tot, si la mortile pamantesti cu aceleasi ingheturi, si alte trimiteri. daca in tine e o viata polara, in tine, in sufletul tau (”tine” aici e generic, ca si in poezie), aleluia putere de a iubi, aleluia maini care sa iubeasca; de aceea mainile sunt absente (nu ai maini - metaforic, nu mainile reale, pt a cuprinde, imbratisa, iubi etc.) nu mai revin cu explicatii, e destul de limpede totusi.

multumesc, ela

Dupa titlu ma asteptam la o analiza siropoasa a desentimentalizarii intr-o alienare inghetata, m-am inselat ca de obicei, intotdeauna deschid cu teama paginile dvs, nu cumva sa va fi adus aminte ca oamenii mai si gresesc si sa fi scris vreo mica gogomanie, care sa ma muste sarpele de cerebel si sa va scriu de-a-ndoaselea de-a dreptul.
Si-apoi sa deveniti Eva Victoria Telurica si sa ma dati de-a dura prin agonie.

Serios acum, daca un editor are umana inspiratie sa scrie un text slab si este facut pachetele de un cetatean cinstit si fraier, nu apare componenta subiectiva si conflictul de interese atunci cand tre sa dea cu aprobatul la un text?

Cu multa caldura pentru inghetul dvs, F.A.

apai, din ce gasesc aici, inteleg ca - desi inghet - a atins cald mintea si sufletul cititorului ce sunteti.
referitor la doilea aspect spun si eu ce cred: un text e un text. indiferent cine il semneaza si ce loc are in lume. calitatea textului este/ar trebui luata in seama - cu argumente realmente literare - atunci cand cititorul lasa un comentariu (dorit a fi literar, pe un site de literatura).
daca cititorul ataca persoana autorului e alta poveste. daca autorul textului ataca persoana comentatorului, e iar alta poveste.
in ce ma priveste, micisme d-astea gen telurizari ale autorilor, fara a avea motiv real/temei legal (adica: jigniri, atacuri penibile si nefondate la persoana, limbaj explicit in comentarii etc.), nu ma caracterizeaza. cel mult, daca au loc cele de mai sus, in paranteza scrise, se va pune offtopic acel comm (de oricare dintre editori). daca, totusi, comentatorul insista pe ele, si are acest comportament repetitiv, atunci este penalizat de echipa editoriala, indiferent care este autorul atacat/jignit de comentator (si invers). dar asta este iar alta poveste. fiindca nu e deloc cazul ici (nici cu abel, nici cu cain).
asa ca, multumesc pentru dezghet si sper sa fim cu totii maturi, responsabili de cuvintele si faptele noastre mai departe, nu? un text e doar un text.

ela

Este foarte foarte trista poezia asta. Plus ca textul mi se pare intens personal, in timp ce titlul suna ca o sentinta generala.

\"strangem din dinti acceptam fleacuri...\", aici este cel mai mult sens, atat de mult ca transforma poezia intr-o cugetare. Insa la sfarsit te retragi din nou in subintelesuri, iar copilul reuseste sa indulceasca regretele si limitarile. Gasesc aici si un copil, dar si pe \"celalalt\", ceea ce e putin discordant, pentru ca cel care nu isi gaseste linistea este retras in sine si nu poate stabili niste relatii adevarate cu cei pe care ii evoca. Ma intreb cum de reusesti sa iti pastrezi spontaneitatea, sau poate este o iluzie. spor.

Manierism poetic sub semnul înghețului afectiv.

andreea, îmi păstrez spontaneitatea indiferent de întâmplare, poetică sau nu.

pașa, wrong.

ela

am citit-o pe nerasuflate, cap-coada; imi place - toata, asa cum ai conceput-o tu; prin anume locuri, m-am regasit si eu, in \"strângem din dinți acceptăm fleacuri\", in \"suntem atât de străini fără gânduri\". nu e nevoie de semne de punctuatie, eu \"mi\" le-am pus, unde am considerat eu ca trebuie, pentru a-ti simti poezia ca \"a mea\". nici eu n-as modifica nimic la ea, doar 2 oameni nu sunt identici, nu? si-atunci, fiecare simte in felul sau.
iar titlul, da, este cel care m-a atras si pe mine pt ca, din lipsa de timp si pt respirat uneori, titlul este cel care \"capteaza\" la prima vedere.
toate cele bune si am sa-ti urmaresc poezii de azi inainte.
gillda