am atins întrebarea sângerândă
și lumina s-a vărsat pe trepte
ca un diluviu prezența ta a umplut spațiul
sau poate locul fiecăruia e ființa sa în expansiune
gata să scalde în abur
disprețul tatuat pe cornee
până ce îngerul va scalpa deznădejdea

tălpile păstrează căldura pe covor
lângă peretele scorojit
neputința apare cu ușurința unei dansatoare
ce îmi face trupul rotund
lăsându-se învârtită în trei timpi
ne tăiem unghiile
le strângem împreună și privim
sub jetul de apă
nicio moarte nu-i mai durabilă decât penumbra din falduri
după oprirea în loc

abisul durează cât dăm foaia
când presimțim capătul deja încarnat
cine ești/ chiar așa

numele tău mi-a prelins licoarea pentru orbi
ne înclinăm în fața lucrurilor
în care au rămas mâinile celor prinși de întuneric

lipesc o bucată de atrii
pe visul aruncat în sus la prima cădere