Poezie
Lecție de navigare
1 min lectură·
Mediu
Uitate-au fost în pluta noastră drept vapor,
Minereurile gândurilor toate.
Greu faultează-n episoade Id-ul,
Pe minusculul Ego călăuzit pe clipă…
În jurul său, furtuna ce s-a răspândit mai lasă
Un miros greu de ars clandestin.
Jertfe, iluzii, sacrilegii și păcate?
Minerii născuți în marinari,
Se vor înfiora de sirena glasului din suflet
Ce va striga: Credință!
Și marea-i prea pustie
Pentru atâta liniște-n fior!
Id, Ego, Super-ego suntem mulți,
Pentru peretele carnal
Unde-a rămas la tragere cu logica,
Eroarea matematică. Sinistră, unică.
Iubirea se cartografiază subteran,
Sub un ocean.
În mine labirintice,
Cu prea mult noi le înecăm pe toate,
Și nu mai știm decât
Cum să ne supraviețuim pe valuri!
Mâine vedea-vom și noi curcubeul ancorat
Pe coasta deziluziei noastre arzânde…
Când sacrificiul ne va lăsa să credem în iubire!
002.421
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioana Camelia Sîrbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 131
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioana Camelia Sîrbu. “Lecție de navigare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-camelia-sirbu/poezie/1800381/lectie-de-navigareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
