singura ieșire din tine este digul, marea

sunt convins ca oricine citeste cu atentie vede ochii umezi ai persoanei care a scris asta. se simte vrasuflarea febrila, se simte impacarea din spatele degetolor care pipaie, e trecut totul, s-a vformat coaja, miezul e uscat sau nu mai e, dar nu conteaza, poti merge cu vintul in fata, poate incepe ploaia, fiecare pas e o aducere aminte strivita a uitare. fiecare are elementul lui revigorant, aici apa, poate are legatura cu zodia sau nu, in orice caz, castigul de putere se face prin translatie, prin energizare de la natura, prin salbaticire interna. poate exagerez, dar asa vad eu. pana si fuga de care pomenesti face parte tot din element, ea e drumul catre izolare catre locul unde fiinta ta se intalneste cu tine si te invata sa mergi mai departe. un eu ludic si un eu naiv, o contopire, fiecare iese prin celalalt cu tricoul schimbat. sincer unul dintre cele mai bune tecste ale tale, la modul cu e lucrat, filigranat, exprimarea sigura, fara tremur, un mers pe o sarma care pare atat de lata ca se poate confunda cu un dig. ar fi meritat si o stea aici, dar nu vreau sa maniez lumea.

E parcă o ținere a respirației. O neregăsire a sinelui sufocantă. Plin de încărcătură poemul, așteaptă parcă o răbufnire. Finalul parcă mai liniștește tensiunea. În stilul său.

Am citit, am recitit și am rămas plăcut surprins de imensitatea imaginațiilor,împodobite cu metafore și epitete,comparații și sugestii ,care te impun să meditezi,să privești cu totul altfel lumea nebuloasă din jurul Homo Sapiens.Un sfârșit reușit,grotescul cedează dragostei de viață și noi făuriri pământești.Este,dacă doriți,și un ghid de psihologie.Cu sentimente neobișnuite Ion Cuzuioc.

E iarăși sărbatoare mare, prilej de gânduri răsturnate
Din spaima visului de ieri, cu logici sparte, disperate
E o ieșire-n tărm de mare prin locul care doare rău
Și-i digul punct de apărare cu turn, pe care am jurat cu zău…

nu stiu cum sa i zic altfel. misuscule dar marete. un suflu poetic care umple poezia traita intre drumuri-timpuri, o umple cu farmec si unicitate. cuvintele se tin de mina si curg una din alta cum curge dragostea printre oameni, cum curge frumusetea din ochi in ochi. am citit cu placere,

ec

Leo, o revigorare necesară uneori, a scrierii, a lucrurilor, a oamenilor, și dacă nu prin forța lor interioară, atunci prin natură, prin aer-apă-foc-pământ-vânt șamd.

Liviu, jocul tensiunilor este vital, ne menține vii suflul, mișcarea, mersul, gândul, toate.

Ion, dragostea asta de viață este mereu pusă la încercare, poate și ăsta este un fel de a crește, de a merge mai departe.

Ioan: ce diguri să străbați când trupul/prea cufundat într-o poveste/găsește-un vis ce nu mai este/decât himera unui suflu?

Ecaterina, de-ar curge frumusețea simplu din ochi-în-ochi, atunci pesemne nu ar mai fi nici răul, nici urâtul, nici absurdul, însă nu e doar frumosul în lume.

mulțumesc vouă,

ela