dimineață cu pescari și poezie

Pe plaja de la Deauville,valuri mari și un vînt din larg dinspre Marea Mînecii.Nu plouă dar este plin de nori peste tot.Lume puțină,gînduri multe.Dureri și însingurări și mai multe.Despre țigănci ,doar în închipuire.Transferul imaginii
în rusticul autohton pus pe seama unui iubit ce întîrzie...

no, uite că asta nu am încercat, să mă duc la acei pescari și să îi întreb dacă ei citesc sau scriu poezie. cred că nu știam cum să ocolesc țigăncile mai abitir. marea era a noastră, Euxinul, într-un vânt de aprilie, iar iubitul nu a întârziat, ajung eu mereu, mereu prea devreme. adică el încă nu a venit. :) sunt doar nisipuri, nisipuri și stuf. :)

Ela

La capăt de lume,stuf și nisip,locul de unde începe a curge poezia.

poezia începe acolo unde răsăritul ne aduce aminte Frumusețea. mulțumesc, tu citești și scrii poezie, pescarul poate fi un simplu simbol sau nu. :)

Ela

Defapt,exprimarea corectă putea fi aceasta.

Se citeste aici acel drum, unii povestesc (niciodata n-am stiut daca ei chiar au fost acolo) ca atunci cand mergi prin nisip simti marea sub talpi si daca mergi mult incepi sa simti ca inoti, o senzatie vecina cu moartea prin axfixie, pentru ca noi (oamenii) intr-un fel ciudat, ne botezam de fapt in aer si nu apa, cum religia incearca sa ne aduca aminte ca a fost odata.
Mi-a placut mult scriitura asta, Ela. Tu ramai fata Delamare :-)
Bobadil.

Gelu, am simțit că despre poezia mea ai spus. Și ai pescuit frumos pe acest țărm.

Andu, drumul acela... Odată, am parcurs un drum sfânt, prin nisipurile de Mont Saint-Michel. Era, da, această senzație, cu atât mai mult cu cât marea vibrează intens sub tălpi, spre amiază, chemată mareeic. Sentimentul că viața-moartea sunt doar o iluzie, că totul are un singur sens. Și botezul este al aerului, atunci când îl inspirăm prima oară, de aceea îl căutăm pe cel mai pur, pe cel mai viu, de aceea scriam nu demult \"ea era albă și bolnavă de aer/își acoperea fața/să poată respira\". No, de\' ai simțit aerul din această scriere, atunci știi să asculți și nisipul, și marea, chiar și în absență.

Ela

Primele contururi prin dimineata corabierilor:
pamint sterp si buruieni. Pe masura ce se face zi, portul se anima, tigancile umbla dupa o silueta matinala sa-i ghiceasca norocul. E fara sens pentru ca stii deja raspunsul: iubesti pur si simplu, fara intrebari si angoase.
De aceea nu poti renunta la poezie, pentru ca fara cuvinte nu ai mai putea sa spui celui de linga tine cum iubesti cind parcurgi in sens invers spirala.
M-a impresionat in mod deosebit:

\"eu nu am noroc dragul meu te iubesc fara intrebari
fara stuful de la captul insulei
fara adapost pentru zilele mele ploioase\"

O senzatie de silueta plimbindu-se prin port adincita in visare.
Emil

Atât de bine și de frumos conturată ideea ce vrei s-o transmiți încât nu îmi mai găsesc cuvintele! Iubești fără întrebări - nu pot decât să te felicit pentru atâta dovadă de putere. Iar forța care răzbate din versuri e aproape egală cu iubirea ta simplă. Cu siguranță, nu renunța la cuvinte pentru că știi atât de frumos să le dai sens!

Emilian, parcă m-ai fi însoțit prin acest itinerar, nu doar în decorul său exterior, ci și interior, ai atins marea și ai simțit aroma cafelei, ai ascultat cum bate vântul prin stuf și cum nu mai sunt întrebări și nici temeri. Mulțumesc, ești un cititor văzător. :)

Nicoleta, câtă fragilitate, atâta forță, câtă încredere, atâta incertitudine, cât vânt atâta nisip. Și așa se scrie poezia mai departe. Mulțumesc, te mai aștept

imi era dor de nisipuri, de corabiile tale, de spirale parcurse mai mereu \'\'in sens invers\'\', de norocul din scoici, de simplitatea cuvintelor amortite...mi-am ancorat sufletul aici, intr-un tarziu... devenit timpuriu.

daina, nu e târziul sau timpuriul, e doar percepția noastră asupra trecerii nisipurilor sub pași, ascultând marea. Cât despre norocul din scoici, eu adunam perluțe, sau cel puțin așa îmi închipuiam pe vremuri. Acum, scoicile simple. Mulțam de tercerea cu finețe. Mai scrie. :)

Am auzit marea, strigătul ei, doar din apele râurilor ce se varsă în ea ca într-o inimă. Vântul îmi aduce mireasma ei. Dar ochii nu au vazut, mâinile nu au atins...

MA