Spleen
de Charles-Pierre Baudelaire(2008)
1 min lectură
Mediu
Am amintiri mai multe decît un milenar.
Un scrin pe care-l umplu, sertar după sertar,
Bilanțuri, versuri, poliți, răvașe dulci, romanțe,
Cu bucle lungi și grele păstrate-ntre chitanțe,
N-ascunde-atîtea taine cît poartă craniul meu.
E-o vastă piramidă, un larg mausoleu
Cu morți mai mulți într-însul ca-n gropnița comună.
− Sunt cimitirul muced, afurisit de lună,
În care stau la pîndă lungi viermi neadormiți
Tîrîndu-se să-mi roadă toți morții mei iubiți.
Sunt un budoar cu șterse oglinzi, și flori uscate
În care zac tot felul de lucruri demodate
Și-n care doar portrete gălbui de-al vremii scrum
Din destupate sticle mai sorb un stins parfum.
Nimic nu-ntrece-amarul acelor zile șchioape
Cînd, sub ninsoarea vremii ce stă să ne îngroape,
Urîtul, rod al tristei, nepăsătoarei firi,
Ia-nfățișarea unei cumplite nemuriri.
− De-acum, tu plasmă caldă și vie-odinioară,
Ești un granit pe care vagi spaime-l înconjoară,
În fundul unei tulburi Sahare adormit!
Un sfinx bătrîn, de lumea năucă ocolit,
Uitat de mult pe hartă și care nu tresare
Cîntînd, decît la raza apusului de soare.