Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Călătorii

1 min lectură·
Mediu
Călătorii
Un prieten îmi scrie că se duce în paradis;
imaginile noastre despre acest ținut fabulos
sunt prea diferite
ca să ne putem da întâlnire pe aleile fluide
ale unui admirabil spațiu convergent – cioburi
ale unei oglinzi care vor reflecta întotdeauna
ultima imagine pe care o aveau înainte
de a se sfărâma în miliarde de fragmente
și a se prăbuși în subconștientul nostru,
în memoria noastră dezactivată,
de unde receptăm semnale fără corespondent
în limbajul simțurilor, metafore
care inhibă sensul realității;
paradisul are prețul pe care nu-l poți refuza;
prin aceasta nici unul din noi nu înțelege
unități monetare, ci inefabilul ciopârțit de cinici
și aruncat în coșul lucrurilor desuete;
iată de ce îți trebuie un dram de nebunie
ca să nu refuzi lucrurile devalorizate,
ca bătrânele LP-uri sau grațioasele gramofoane;
peste spații altădată clare,
o semantică imprecisă își întinde umbra
– crește și tinde
să cuprindă în noaptea ei
nostalgiile, solilocvii lăuntrice
care se repetă ineluctabil ca atacurile de epilepsie.
Despre acest superb refugiu vorbim în poemul de față,
fără de care zilnic în registrele ființei
am consemna un deficit capital
de ardere de sine și regăsire în toate zilele de pradă.
034.380
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
194
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

Kocsis Francisko. “Călătorii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/kocsis-francisko/poezie/1787467/calatorii

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@dana-banuDBDana Banu
finalul maiestuos redat, închide tranșant

o poezie care pe mine m-a captivat prin faptul că reduce oarecum la tăcere, idei generoase, aruncate înspre cititor cu blândețe, înțelepciuni ne-negociabile, știi să echilibrezi discursul și ai pete de culoare fascinante(de ex acele grațioase gramofoane)

siguranță a spunerii, eleganță, tăieturi fine

respectul meu pentru o poezie care pune pe gânduri și cheamă la recitire

salut
0
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
si mie mi-a placut poemul, versul:imaginile noastre despre acest ținut fabulos
sunt prea diferite pune pe ganduri, ca si cum fiecare cu paradisul lui, pana la urma ce bine ar fi.apoi,zilele de prada,pe care parca le scoti din viata ta, nici macar nu le vinzi, cum am mai facut eu intr-un poem, asa pe 2 bani, pur si simplu le scoti in bataia pustii.
mcm
0
@florin-caragiuFCflorin caragiu
poezia are forta, iata, sfaramare si totodata rememorarea imaginii, apoi prețul pe care nu-l poți refuza daca mai ai un dram de nebunie, refugiul mizeaza tocmai pe inefabil si suntem deja in miezul poeticului. placut.
0