Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Rugăciune

2 min lectură·
Mediu
Rugăciune
Mai primește, Doamne, stinsa mea iubire,
Ca o lumânare ce s-a înecat
Să mai lumineze tei în cimitire,
În cocon de ceară, și s-a-ntors în sat -
Crucile acestea, parcă și-au pictat
Singure pe pleoape, fard fără de moarte –
Și, de bună seamă, cerul încuiat
Va să mai primească viețile cu carte -
Precum bobi de struguri, precum mere roșii,
Borangicul ierbii iese din pământ,
Sunt frumoși toți morții, cum le ard frumoșii
Zori de alabastru, sânul lor cel strâmt -
Vine și un popă, care tace, tace,
Nu se ține-o slujbă, s-a gătat demult,
Și în cimitire, multe vor mai face
Morții, la toți viii, înțelept de mult –
Crește buruiana ca o rugăciune,
Și de dor, copiii au plecat la cer –
Din fântâna pleoapei, cade o minune,
Lacrima de apă, ca un liturghier –
Aș mai bate-un clopot, dar îmi spui că, iată,
Clopotele-s inimi care-au putrezit,
Limbile de moarte, de-ar mai fi să bată,
Ar purta pe limbă, satul înfrunzit –
Hodinește, mamă, hodinește, tată,
Și la voi în brațe, să mă hodiniți,
Și în cea hodină, Maică Prea Curată,
Să ne dai și Pacea celor osteniți –
Soarele se gată, stelele se gată,
Și pământul, iată, intră în neant,
Pune-Þi, Doamne, Mâna Binecuvântată
Peste cimitirul nostru ambulant!
2 iunie 2008
013005
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
217
Citire
2 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Rugăciune.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/1785963/rugaciune

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
o poezie genul cu rima, prinsa in canoane, felicitari pt rabdare, tehnica, idei.
mi-a placut f mult:Crucile acestea, parcă și-au pictat/Singure pe pleoape, fard fără de moarte.
mcm
0