repetiție fără scrupule

pentru că nu am am scris de vreme, m-am năpustit ca înecatul asupra butonului trimite, de la prima strigare.
astăzi am recitit textul și... îmi cer scuze.

iată varianta a doua.

\"a fost odată ca niciodată
lumina crudă în căutarea zidurilor
la doi ochi depărtare de tine iar tu
iar tu doar tu
uitată în altă parte
amnezie absurdă pentru patru mâini și voce
doi zece doi zece
zâmbet strâmb, propriu, reflexiv

a fost altădată mai bine ca niciodată
sprijin în cruzimea iubirii impure
separat prin lumină de umbră
bisturiu perfect în mâna unor copii bătrâni
imi stă bine în alb
de azi mă voi îmbrăca în viscol
noaptea o voi păstra sub pleoape

pentru tine

ma arunc de pe piedestal
aștept momentul contopirii cu stâncile înghețate
ale unei iubiri paralele
viața următoare voi locui sub podul lipsă dintre noi
cum ieși din malaxorul dragostei pe dreapta
sunt locul geometric al punctelor noastre comune
mutilat iremediabil de persistența memoriei
într-un sac de dormit suprarealist, impropriu, pasiv

dragostea e un tren care nu fluieră niciodată
dragostea se poate pierde, ca orice brichetă
dragostea va fi fost scrisă de bill withers
post-mortem\"

multumesc

p.s.: probabil vor fi si v3 si v4. e un text la care tin.
orice asemanare cu persoane sau fapte reale este pur intamplatoare.

* este pură și deloc întâmplătoare

Am citit prima varianta si cred ca e un poem foarte frumos. Incearca in v3 sau v4 sa schimbi ceva din final, parca e artificial finalul.

având în vedere că am mai trecut pe-aici și am mai schimbat textul pe ici pe colo, astfel încât acum sus se află un v3 spre 4, am decis să pun v1 aici, sub text, așa cum l-am scris atunci. fără întrebări, fără răspunsuri.

\"
repetiție fără scrupule

a fost odată ca niciodată
căutam ziduri eram lumina crudă a dimineților
la doi ochi distanță de tine iar tu
iar tu
numai tu
te uiți în altă parte
amnezie absurdă pentru patru mâini și voce
doi zece doi zece
zâmbet strâmb, propriu, diateza reflexivă

a fost altădată mai bine ca niciodată
căutam puncte de sprijin în cruzimea iubirii impure
separat de umbră prin lumină
bisturiul perfect în mâna unor copii bătrâni
imi stă bine în alb
de azi mă voi îmbrăca numai în viscol
voi păstra noaptea sub pleoape
doar pentru tine

am ales să mă sinucid prin aruncare de pe piedestal
aștept momentul contopirii cu stâncile înghețate
ale unei iubiri paralele
în viața următoare voi locui sub podul lipsă dintre noi
cum ieși din malaxorul infernal al dragostei pe dreapta
mă întreb ce este comun în mine
mutilat iremediabil de persistența memoriei
într-un sac de dormit suprarealist, impropriu, diateza pasivă

dragostea e un tren care nu fluieră niciodată
dragostea se poate pierde, ca orice brichetă
dragostea va fi fost scrisă de bill withers
post-mortem
\"