Poezie
rece
4 min lectură·
Mediu
ploaia stă agățată de cer ca o jumătate de stîrv într-un abator
mi se face frig pielea se încrețește
mă gîndesc nu mai am haine
doar haine de iarnă
hainele mele sunt niște ierburi urît mirositoare
sunt o plantație
niciun mesager azi niciun pachet
nicio voce
tristețea vine timid mă întreabă dacă poate intra
îi spun intră și mă deschid fără gesturi în plus
gunoierii spală pubele mașina lor verde seamănă cu o cutie de cadouri
nicio floare nu am să-ți dau azi
și gîndul acesta se lasă în vene ca fierul topit
ochii întredeschiși ca atunci cînd e vară și lași ușa crăpată să intre aerul
sînii tăi mici coapsele tale sunt acolo pentru moment
clipesc
apoi sînii tăi mici coapsele tale dispar
acum scrutezi întunericul din tunel ochii mei văd prin ochii tăi
acest întuneric din care ies rotocoale ca dintr-o pipă cu tutun scoțian
*
și dacă mă doare cînd pleci nu trebuie să știi
și dacă mă bucur cînd te întorci nu trebuie să știi
într-o zi se poate întîmpla să te rătăcești
într-o zi ți se poate întîmpla să mori în picioare și nimeni
dar absolut nimeni să nu-și dea seama
ori să nu conteze încă o moarte la catastif
încă un loc liber în cămin
numai eu trag de timp ca de fusta mamei
și în lipsa ta beau
deplictisealădedisperaredecuriozitate
sunt un om bun printre alte patru miliarde de oameni buni
stăm la masă îmi arunci o privire neliniștită
eu îți zîmbesc nu-i nimic ne va fi bine
da draga mea ne va fi bine ori în viața asta ori în alta
ne va fi bine oricum chiar și cînd viermii vor săpa galerii în inima noastră
ne va fi bine
de ziua ta te voi urca în creierul meu vei avea bilete la clasa întîi
o să ne plimbăm cu hidrobusul pe tamisa și cine știe ce idei
îmi vor trece prin cap să ne pierdem timpul
stăm la masă îmi arunci privire calmă
eu îți zîmbesc
în mine e atîta dragoste încît aș popula tot pămîntul
cu oameni ca noi
poate așa lucrurile vor fi mai simple
mai firești
*
stau pe genunchi și suflu în pumni
nicio panică azi și nicio ieșire
stau pe genunchi și suflu în pumni
nici un mesager nici un pachet de acasă
m-au împresurat
moș martin moș martin îmi cînta bunică-miu cu voce ostășească
încerc să-mi aduc aminte legenda țării lui vam
nepuința mea mă irită
încerc să fac un tată imaginar
neputința asta mă bîntuie
și mestec în silă două felii de salam
maică-mea îmbătrînește de patru ori pe zi
mestec în silă
frate-miu face curat prin cine știe ce catacombe
mestec în silă
și sila asta îmi face bine
mă face puternic
sila asta e un copil extrem de educat
mă întreabă timid dacă poate să intre
îi spun intră și mă deschid mecanic
*
acesta e chipul meu schimonosit
acesta e chipul meu relaxat
acesta e chipul meu umflat
și totuși e ceva în neregulă toate intră în mine
și eu le țin acolo ca o bătrînă care strînge toate nimicurile
pînă ce apartamentul duhnește și duhoarea ajunge în stradă
basarabenii mănîncă supă de sfeclă și-au luat role
dimineața e o aglomerație de confuzii oare ce am visat
dumnezeule nici măcar de asta nu mai sunt în stare
și dacă mă arde nu trebuie să știi
nici măcar liniștea nu mai mișcă ceva în mine
nici măcar moartea nu-mi mai ține de cald
privesc în gol două ore
apoi două ore stau pe trepte privesc oamenii
dau țigări boschetarilor
totul se rupe
totul se rupe
împart chipurile în chipuri fade și chipuri stridente
timpul trece altfel cînd îți iei rămas bun
poate mai repede și mai tăiat
am atîta dragoste în mine încît aș umple zece banițe și aș sătura
toți săracii
*
cînd sunt neatent cîte un suv mai dă peste mine
și eu îi împrumut forma nu mai am haine
hainele mele sunt o plantație
hainele mele sunt trei prăjini din dealul ungurului pe care
nu le mai lucrează nimeni
iar eu îți spun ție că nu mă doare
totul e un sincron perfect
tu mă simți eu te simt restul e doar anamneză
îți spun sincer că nu mă doare
mai țipă noaptea cîte-un student de la opt sau de la unu
mă trezesc speriat mă uit la tine
cînd dormi nu mai ești femeie ești toate locurile
în care n-am ajuns pînă acum te adulmec
nările se dilată
mă întreb oare cîte brațe îmi vor mai crește
să-ți fie bine
*
mănînc în silă
stau agățat de sila mea
ca o jumătate de stîrv într-un abator
044.019
0
,,și dacă mă doare cînd pleci nu trebuie să știi,,
cînd dormi nu mai ești femeie ești toate locurile
superb