Mai presus de orice

e aici un poem cu niste metafore reusite, as enumera:
-sangele musca tacut din oameni,
-crucea razuie din coastele lui Dumnezeu,
-intunericul amputeaza funia
frumos
mcm

mă încântă vizita și semnul lăsat ca pe o împlinire a sufletului meu.
imaginile citate îmi plac și mie. poate ar fi trebuit să mai zăbovesc la îmbrăcarea lor...
mulțumesc
stimă și considerație,
același,
teodor dume,

va place cum scrie ela nu ?:)

Mai presus de treapta limitatelor stingeri,durerea e un fel de zbor în spirală spre Cer. E un instrument doar, de creștere a aripilor sufletului... Spiritul primește jertfa lui, rodul e înălțarea și deschiderea porților înțelepciunii. O maturizare rapidă și o apropiere de bucuria conștientizării că suntem un Tot din Tot.

Încet dar sigur ajungem să trăim durerea ca pe o ofrandă. o păstrăm în cupa fină a inimii și ascultăm susurul izvorului de tandrețe crescând.Ajungem oare vreodată să înțelegem cu adevărat Iubirea? (Acea iubire de Tot,acea iubire dincolo de cuvinte, de sunete, de trupuri. Acea iubire contopită cu Fericirea în darul vieții.)

O seară senină!
Anne-Marie

da, învățăm suferința. e inventată de dumnezeu ca o punte de trecere prin viață.
mulțumesc mult de trecere și comentariu. vizita îmi face deosebită plăcere. vă mai aștept.

cu sinceritate,
teodor dume,