Pe Dealul Negru

Da! Nu știu dacă a existat vreun text care să elogieze, clipele de odihnă și eternă plăcere ale camionagiilor de pretutindeni, prin bodegile de pe Dealu\' Negru. Însa un lucru e de știut, aviz amatorilor. Vis-a-vis de tarabele cu coșuletze populare și prosoape cu imprimeuri cu femei cu bustul gol, e patria gurmanzilor, da. Dacă viața de apoi, pentru un porc, este Nirvana de după Crăciun, pentru câinii din Județul Vâlcea, Edenul, este ceea ce se află, după Dealu Negru!

Îmi cer scuze pentru comentariul precedent! Ori dorul Vâlcii, ori postul care se apropie ca o furtună în plin sezon estival, m-a făcut să îl scriu. Adevărul este că nu e nicaieri mai frumos decât pe Dealu Negru și totodată trebuie să recunosc că poezia surprinde foarte bine plăcerea revederii colțișorului de rai al gurmanzilor printre care, cu mândrie, mă număr și eu!

N-am fost nicicând pe Dealu Negru,
Nici n-am strigat pe saituri \"Ura!\",
Dar nu oi fi eu prea integru,
Să nu mă dau colea de-a dura!

Dealul tău Negru m-a inspirat la un catren. O să-l postez aparte.

Îți mulțumesc pentru volumul de epigrame «Singur între patru versuri»,
care mi l-a dat Ion Diviza. Las cititul la desert.
Mi-au plăcut cele patru rânduri de pe copertă:

Am scris această carte, dragi confrați
Și vă aștept la cotituri sudalmele.
Veniți, vă rog, citiți și criticați!
Eu vă răspund, că mă mănâncă palmele!

La mai mult și la mai mare!

Lânga grătarul mic, de piatra,
Mănânc un mic de Topolog
Și nu-nțeleg de ce mă latră,
Că doar nu am cerut Hot Dog!