Un animal ciudat

Asta mă electrizează:
cu fiecare tril promis ursitoarelor
încă din gușă
Mai aleg versuri cu irizări de diamant:
și-atunci îmi spun poate că mâine
voi prinde-n geană un ochi verde din care vor sări pești împăunați la coadă
și n-am să mai mor cărând aerul cu umărul
NU am timp să comentez, doar las un semn de încântare.
Cu stimă, tama

imi place mult acest \"animal ciudat\"...
\"și n-am să mai mor cărând aerul cu umărul
de la o gură la alta
ținându-mi respirația\"
cuvinte in care poezia e *grea*...spun asta bucuroasa ca ti-am intalnit poezia...

ai deja un stil al tau, cred ca ti-as recunoaste deja poemele dupa metaforele astea uluitoare, care traverseaza intreg poemul...pe sarma, la mare inaltime si fara plasa de siguranta. ca cititor, nu poti decat sa-ti opresti respiratia.

\"prin tine știu cum trece geamătul fără țintă
ca o stea căzătoare, din fluture de noapte în fluture de noapte\"

\"voi prinde-n geană un ochi verde din care vor sări pești împăunați la coadă
și n-am să mai mor cărând aerul cu umărul
de la o gură la alta
ținându-mi respirația\"

\"ce animal ciudat se plimbă pe străzi cu noi călare pe spate
un om și-o pasăre într-o singură carne\"

lectura poeziilor tale - o perpetua imbogatire. multumesc.

coordonatele astea par o radiografie a imposibilului. suporta transfer senzorial si orice tip de lumina. nu spun niciodata sublim in alcatuire, important este suflul, oglinda, reflexia ei. desigur, si puterea de a perceptie. rizomul exista evident. asta poate fi numita sansa.
nu ma impac deloc cu acel - clont, imi da senzatia de rigid.

e bine ca pui mult patos in poezie, fără a cadea in patetism tocmai prin schimbarea continuă a cadrelor, metamorfozele incomplete succedându-se si creând noi si noi deschideri de perspectivă.

poemul debuteaza cu 2 versuri f frumoase,apoi mai mi-a placut piatra azvarlita-n sange(super),carand aerul pe umar, am sa ma mut cu totul in locul in care iti cresc aripi si finalul f reusit. daca am sa reprosez ceva este ca pe alocuri e putina dulceata, de exemplu:frunzisul mangaierilor,ghiocei plapanzi de speranta,stea cazatoare;asta cu dulceata este doar un moft al meu, un pct de vedere.
mcm

Mă bucur că versurile tale sunt profunde, fără a pierde feminitatea. Mie mi se pare amprentă feminia acea tendință de moliciune, \"dulceață\", cum o numește Carmen-Manuela Măcelaru...

Sunt onorata de trecerea ta, faptul ca mi-ai lasat semn ma incanta. Sper sa ma vii, eu te voi astepta.

Iti multumesc, cand scrii cea mai mare bucurie e sa reusesti sa atingi cat mai multi oameni. Daca asta e ceea ce s-a intamplat, e tot ce mi-am dorit.

Admiratia e mai mult decat reciproca. Pe mine gratia ma loveste din cand in cand, tu pur si simplu traiesti in ea. Eu iti multumesc.

Faptul ca esti multumit imi creeaza o stare de jubilare de parca am luat premiu. E lucru mare. Iti multuimesc si te rog sa nu ma ocolesti nici in continuare.

PS - Inca ma lupt daca sa pun plisc in loc de clont pentru ca, culmea, mizam exact pe efectul pe care l-a avut asupra ta!

Ceva imi spune ca si tu ai avut oarecum aceeasi senzatie ca si Carmen. Asa ca am facut cateva schimbari. Trecerea ta e intotdeauna un succes pentru mine. Se duc indoieli distructive, apar indoieli constructive. :o)

Ai fost extraordinara, asteptam pe cineva care sa-mi confirme exact ce mi-ai spus. Si am schimbat imediat, oricum il framantam mai demult pe alocuri.
Nu, nici genul meu nu prea accepta ghioceii, mai am insa scapari. :o)
Multumesc.

Asa credeam si eu, pe undeva insa exista o linie de demarcatie intre feminin si indulcit, am incercat sa pastrez feminitatea pe care ai perceput-o, sper, intr-o doza care sa nu schimbe prea mult tonalitatea generala.
Iti multumesc pentru atentie, sa mai vii pe la mine.