Poezie
Zbor în retrospectivă
1 min lectură·
Mediu
Lucrurile acelea există, mi-am zis
coborând cu teamă
încă o treaptă spre eul dinainte.
O carte de povești lăsată neterminată,
scaune care și-au uitat rostul
asemenea cailor renegați,
prin colțuri
colonii de păianjeni morți de lene
în mijlocul năvoadelor construite în van,
pe pervaz
oale de lut ars
din care florile au evadat
lovindu-se de pereții nemiloși,
un tablou de familie
îngălbenit sub sticla prăfoasă.
Când am deschis fereastra
a zburat o pasăre albă
printre crengi și flori albe de salcâm.
Era ultima zvâcnire spre copilărie.
023.744
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan Marginean
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 86
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Marginean. “Zbor în retrospectivă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-marginean/poezie/1764780/zbor-in-retrospectivaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Ecaterina, poezia are desigur izvorul in amintiri care duc undeva intr-un
trecut cam indepartat, dar asa cum foarte bine ai remarcat aduce o eliberare,
imprimavarire a sufletului.
Multumesc de aprecieri si de typo!
cu stima
Ioan
trecut cam indepartat, dar asa cum foarte bine ai remarcat aduce o eliberare,
imprimavarire a sufletului.
Multumesc de aprecieri si de typo!
cu stima
Ioan
0

cred că se putea fără de \"lăsată\" în \"O carte de povești lăsată neterminată\" și ai typo - \"fereatra\" în strofa trei.
dar mi-a plăcut poezia.