iar carnea se va rupe cu anii

ne-am lipit însângerat, nici nu se putea altfel, vertebrele tale le-au sărutat pe-ale mele

cu o voluptate viciată

ce ieșea din noi, încălzea noroaiele de pe străzi -

tu chiar crezi că lumea se rotește după un resort tainic?

și

cu o ură amețitoare te iubesc

deliberat ne vom lăsa pradă unui singur cuvânt

„pleacă”

de ce? dincolo îmi sună absurd de singur viitorul

nu are oase

iar carnea se va rupe cu anii.

la bătrânețe dor vertebrele tale.