Niciodată pînă la capăt

Caty,
Începutul textului e destul de greoi, cu exprimări pretențioase, pentru ca apoi să te relaxezi, să te umanizezi perfect.. nu e o critică, e doar o părere.. exprimările pretențioase în poezii scurte dau bine doar de la cap la coadă, și poate nici așa..
Vezi că ai un typo la final, final care de altfel îmi place mult, apreciez viziunea asupra învățăturilor celor din jur..

Cu prietenie,
Laura

Cred că numai la versul #3 e un pic de lucrat pentru că majoritatea celor ce citesc poezie nu vor să pătrundă sensuri ci să fie pătrunși cu emoții sau revelații. În rest, o bijuterie de poezie, cu arome esențiale, atât în rostire cât și în sensuri. Puține imagini, multă sugestie. Sunt plină de admirație.

Laura, este voită gradația inversă spre simplitate. mulțumesc de sinceritate. rectificasem între timp acel typo.

Luminița, am eliminat versul fiindcă complexitatea lui venea ca un baraj. eu una cînd citesc poezie vreau să pătrund și sensuri, pe lîngă emoții. mulțumesc de apreciere.

imi place ce am citit. Un poem simplificat cu grijă, atent, zgârgit în cuvinte dar zgârcenia lui creează(enumăr în funcție de ordinea versurilor) sensuri-stări-regrete, parcă o teamă nejustificată și implicit rafinament.
\"cuvinte care-și refuză substanța\"(...)\"tăcerea cufundată în ceaiul de seară\"(...)\"mă încearcă teama /că mă voi înstrăina de oamenii care m-am învățat\"
citatele fac dovada spuselor mele.Poemul spune totul...
Cu sinceritate,
Teodor Dume,

primele 2 versuri imi plac in mod desosebit, cuvintele parca ard in ele insele, ca o implozie. ceaiul de seara cu aroma kafkiana, niciodata aceeasi, niciodata f sigura.
mcm

Are dreptate Luminița: \"Puține imagini, multă sugestie.\" Deși eu mă deprinsesem să văd MULTE imagini în textele tale. Bravo ție că îți reușește să creezi pe mai multe registre!

Parcă aveai o steluță pepoem. Văd și semnul Luminiței. Nu înțeleg de ce nu o văd cînd deschid \"Texte\". Să fie calculatorul meu de vină?

Teodor, este o stare interiorizată, frica - finalitate a conștientizării cît ești de fericit avînd aproape oameni de la care poți învăța. regrete - nu. rafinamentul depinde doar de gusturi. mă bucur că-ți plăcu.

Carmen, un fel de estetică a paradoxismului acolo. implozie, da. atmosferă / aromă kafkiană creată de balans în incertitudini dar și o doză generoasă de relaxare.

Nicolae, experimentez, nimic mai mult. imaginile cred că sunt bine dozate. forța sugestiei contează mult, desigur.
p.s. steaua a fost. calculatorul tău e în regulă. am rugat-o chiar eu pe Luminița să o retragă fiindcă mi-a oferit una nu foarte mult timp în urmă și doar știi, regulamentul.

vă mulțumesc frumos tuturor

Ecterina

Chibriturile arse pe jumătate sunt gândurile noastre, niciodată duse la împlinire, ascunse sub scuze de complezență, tipic umane, care ne fac să tremurăm la ideea că atunci, când ele vor arde până la capăt, vom simți în cămara sufletului aroma kafkiană a atâtor întrebări existențiale.

În general, substanța își refuză cuvintele, dar nu e imposibilă nici situația inversă. Despre cuvinte fără substanță s-au spus multe și se vor mai spune. În fond, niciodată nu vom teuși erderea lor până la capăt. Tocmai pentru că există un capăt în toate. Finalul mi se pare bine realizat.

\"reuși\", \"arderea\"

Emil, de la general înspre personal. cam acesta-i traseul. trecerea dintr-o realitate în alta. aplecare asupra selfului fără a face abstracție de perspectivele / proiecțiile dinafară. mulțumesc.

Pașa, da, în jurul paradoxului am construit eu poezia, tu comentariul. toate au mai fost și vor mai fi gîndite din nou, parafrazîndu-l pe Goethe. mulțumesc de oprire și cugetare.

Ecaterina