hm, pretențios tare acel subscrie, mai ales raportându-l la șlefuirea care ține împreună textul. e un verb care trimite într-o zonă a greu inteligibilului, disonant prea cu vizualul simplu și eficient al imaginilor din rest.
poem simplu si cu efect, are undeva o cheie, sper sa o vad.
mi-a placut venele deschise,faptul ca le lasi deschise sub podul slefuit,sufletul - venetie secata e f original.
mcm
Concentrată și totuși accesibilă. Puțin clișeistică strofa a doua însă își are locul precis în cursivitatea imagistică a ansamblului. Cu un epitet nu mă împac, \"nătângi\", dar ai motivele tale să vezi dragostea așa.
Cu drag,
O
Mi se pare un text foarte concentrat.
O luntre ( fără să vreau mă gândesc la cea a lui Caron) făcând trecerea între universul real și cel al artei și venele sunt deschise, sufletul parcă devine un port în care dragostea va ancora cândva.
Eu așa am văzut-o,
cu drag,
Cami
impresionează prin formă și simplitate, curgere lentă și realism;\"las vene deschise/sub podul șlefuit/de pași\"
Vă prinde foarte bine stilul
Cu sinceritate,
Teodor Dume,
Dana, atunci păstrează distihul final. este o imagine ca finalitate a celor spuse anterior.
Mădălina, pentru mine era important să aud asta de la tine.
Carmen, deschise pentru dinamică. șlefuit de timp. cheia este aceeași însă ceea ce găsești dupa ușa sufletului diferă pentru fiecare în parte.
Csiborg, inițial nici n-am observat acea spirală (între litere) dar mă bucur că mi-ai deschis o altă formă de transcedere. am redus \"nătîngi\".
Oriana, nu știu dacă o eventuală reformulare a strofei de mijloc ar reduce din clișeistic. ca spațiu intermediar este indispensabilă prezența ei. merci de înstelare și observații. am ținut cont.
Camelia, mă bucur să te regăsesc la mine în pagină. frumos ai decupat sensurile de aici și dragostea ce va ancora în suflet definitiv. fain că ai zis de luntrea lui Caron.
Teodor, încă n-am găsit ce mi se potrivește mai bine ca stil însă scriu și văd dintr-o parte sub toate aspectele. ești generos în aprecieri. nu te sfii să spui și puncte slabe cînd găsești.
Textul, deși nu prea original și cam simplist, transmite totuși o stare, e și în acord cu noile \"tendințe agonice\". Distihul final îmi place totuși, pentru că oferă o imagine poate nu autentică, dar creditabilă a eului creator.
Cum ar fi dacă în final ai renunța la \"e o\":
\"sufletul meu
veneție secată\"?
Crezi că ar pierde din sensuri pe lângă explicitare superfluă? La urma urmei ce ai intenționat aici este o superconcentrație de sensuri.
Ah, și încă ceva. Începi cu \"las vene deschise\" și termini cu \"sufletul meu\". Aș prefera o întărire a coerenței imagistice. Iată lanțul deductiv: vene => sânge => inimă. Crezi că sufletul are centrul în inimă și deci ar fi următoarea verigă? Mda, e o posibilitate. În suflet ar curge alt fel de sânge... Ah, și ce ai zice de o generalizare prin retragerea eului:
sufletul | inima
veneție secată
Te rog nu schimba nimic. Acestea au fost doar niște gânduri împărtășite.
după ce-am citit și-al doilea com. este interesant lanțul deductiv, transcederea și într-o oarecare măsură logica, firul ideatic expus. recunosc. ca schelet al poemului este bine structurat/gîndit. referitor la elementul de legătură pe care l-am eliminat sunt de acord că e mai bine așa. că am obs și eu mai înainte. de asemenea înțeleg că retragerea eului ar aduce o imagine generalizată reducînd aerul personal și mărind posibilitatea cititorului a se regăsi în aceste rînduri. și dacă aș include inima în imagine s-ar întări liantul. da. decamdată însă las așa. mă rezum doar a inversa ultimele 2 versuri ca să fie relaționarea directă început - final. cînd/dacă voi găsi o imagine mai potrivită în context ca să întăresc trecerea la mijloc deci voi mai aplica schimbări. mulțumesc pentru implicare și sfaturi.