Misandrie albstră. Picnic la marginea fumului

poezia aceasta ar fi fost excelenta daca nu se echilibra atit de mult la finalul grupajelor de versuri si daca nu era formula asta chiar la inceput \"picnic la marginea fumului\" (sigur ca gindesc repede la \"marginea drumului\", cu atit mai mult ca nu se mai repeta ceva mai incolo ideea de \"fum\").
dar mi-a placut mult toata tandretea asta feminina, de o viloneta ascunsa, linistita, insa tensionata in subsidiar. si am apreciat si ambiguitatea identificarii femeilor care apar spectral aici cu aceasta \"ea\" lirica.

cred că mai mult decât eleganța, estetica și rafinamentul, deja bine conturate și mereu prezente în scrierile Luminiței, aici este de remarcat accentuarea polarității interioare: văz-nevăzut, întreg - parte, contur - fond, acceptare - refuz, ca și încercarea de a trece prin simțuri discret, sub ochiul mereu deschis al rațiunii (\"călăuza\"). Un tablou, un poetic pictural, în care zonele \"străine\" autoarei sau celuilalt/cititorulului sunt transgresate de fire subtile, \"nepământene\". Ceea ce rămâne după lectură este un \"abur\" ușor auriu, ca și cum litera ar emana un viu luminos. Sau cel puțin așa au fost percepțiile mele aici.
Aș fi evitat rima involuntară verzi - vezi din prima strofă, chiar aș fi scris \"mere crude\", în așa fel lăsând ca și cromatică albastrul, așa cum anunță din titlu autoarea.

Ela

Mulțumesc Ioana și Ela de trecere. Ela, chiar mă găndeam să schimb verdele cu alceva, crud era una din variante, dar nu observasem rima că nu aș mai fi ezitat. Mulțumesc de semnalare, voi schimba. Da Ioana, este vorba de picnic la marginea drumului, nuvela fraților Strugațki, după care Tarkovski a făcut călăuza. Am revăzut filmul de curând...

și mai îndrăznesc să spun că în strofa 2, la final:
\"și îndrăznesc să spun că în strofa 2, la final (mă sufocă dinăuntru/venus din milo /nu vezi)
am \"auzit\": \"nu mă atingi\" (atingerea implicând nu doar mâna, ci și privirea, și sufletul etc.)

plac aici simetria constucției în lung și simplificarea din cea de a doua parte, cu tempo de basm. o căldură a lucrurilor serioase care nu apasă, ba devin jucăușe - mă refer la scindarea din ultimele două versuri.
a fi în altă parte reușind să captezi asta nu e ușor lucru.

Mă răsfățați astăzi în prag de solstițiu. Îmi faceți din cea mai scurtă zi a anului, una a bucuriei. Ela, nu aș fi vrut să aduc toate simțurile în poezie din cauza invizibilității din final. Însă m-am gândit la o altă formulă, aceea a indivizibilității, ca să se lege și de Venus din Milo, deși cam alambicată formula. Mă mai gândesc.

pt \"nu mă cuprinzi\"

mă surprinde emoția și lirismul intrinsec al \"tabloului\" conturat aici în nuanțe reci. sensibilitate poetică neobișnuită sau doar o modalitate lirică de a trăi. între inteligibil și inefabil rămîn doar vagi ecouri/unde diferențiate ca tonalitate care însă întregesc. o reconstruire/rescriere/recompunere a sinelui din aceleași elemente/simboluri - un fel de imagine care dintr-o parte și alta se vede mereu altfel, sau doar contrastul interior/exterior. eul pare a fi conștient de tensiunile lăuntrice cu rezonanță afectivă, trecînd, apoi printr-un amestec ciudat de candoare aurie în aer și poteca albastră rămasă în urmă. nimic anormal, și totuși primul impact aduce acea senzație ciudată cu grimasă nedistimulată, scrîșnind din dinți sufletul se despică cînd \"mușc stroboscopic din mere crude/ inima îmi rămâne în urmă\". da, sunt simboluri și interferențe așezate ascendent însă nu cu intenție de a bulversa coerența discursului. mi-a rămas doar o uimire estetică într-un imaginar senzorial, febril, omogen.

Delicatetea imaginilor este dublata de aparente dezarmonii in rime, desi vizual pare un tablou echilibrat.

Luminita,
un poem echilibrat, in imagini dedublate, senzoriale. felicitari!

Sarbatori fericite!
cu prietenie,