Stigmatul pielii

o poezie care nu dezamăgește; o stigmă simțindu-și începuturile ca niște \"iriși sub stânci\", până-n sfârșiturile care \"încep să se zbată\".
mi-o plăcut această desfășurare poetică, bine-scrisă, într-un relief metaforic interesant, deși nu are (încă) o personalitate bine-definită.
am remarcat (în mod deosebiz) \"Toți clovnii sunt gri și gri e toată / bucuria din brațele tale\".
e o poezie plăcută în exprimare și vizualizare a unei realități ca o stigmă simțindu-și începuturile până la sfârșit.
fain.

cu stimă, Cornel Ștefan Ghica

am senzatia ca rupi ritmul urat de tot in strofa a doua. toata muzicalitatea primei strofe dispare. incearca sa citesti cu voce tare.
plus ca nu-mi place alaturarea asta de clovni gri/fluturi orbi. suna tras de par.

parerea mea, of course.

L

mai ai pana o sa poti intelege randurile unei poezii. si nu sunt subiectiv deloc :)
insa se pare ca in ultima vreme, in afara de textele postate pe pagina unde isi are fiecare contul, altceva nu se mai citeste. iti recomand niste carti

Nu e bine definita, pentru ca nici imaginea nu a fost foarte bine conturata, ai dreptate asadar. daca exprimarea a fost placuta si s-a creat si o imagine atunci e bine :)

Andrei Pavel

Am perceput în poezia ta o lume în care oamenii sunt “clovni” evoluând șters, gri pe scena vieții, iar unii, purtând “stigmatul” fragilității în toate, se zbat inutil ca “fluturii orbi”.

foarte bine punctat! :)
multumesc de citire