Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Plecare cu reîntoarcere imposibilă

carte: Durerea din spatele cărnii

1 min lectură·
Mediu
Mă duc...
nu mă aștepta
pune două picături de apă la păsări
și lasă cafeaua să se reîntoarcă în bob
din el va curge credința
dezvăluindu-mi chipul
plecat pentru o vreme
dincolo de cer unde
soarele se acoperă cu pământ
peste zi
poate ceva mai încolo...
spre nemărginire
în căutarea perfecțiunii
știu că între
ea și mine
se află esența lucrurilor
ce iluzie perfectă!
în batista înnădită cu lacrimi
ți-am lăsat matricola și sufletul
mângâi-o
din când în când
și mai pune apă la păsări
o să mă reîntorc
când în palmele copilului nostru
vor înmuguri dorinți
043.857
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
97
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Teodor Dume. “Plecare cu reîntoarcere imposibilă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/1758058/plecare-cu-reintoarcere-imposibila

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@radun-gaborRGradun gabor
Salut vecine!
Poezie cu mult rafinament in versuri ,metaforeLE inunda cuvintele sunt multumit si totodata fericit ca am citit cel mai bun text al tau.Parerea mea!
CU STIMA,
Radun
0
@ecaterina-stefanEcaterina Ștefan
Teo, încep să mă obișnuiesc cu structura poeziilor tale cu toate că la început mi se părea sacadată. atmosferă de despărțire, reabsorbția timpului, întîmplărilor, evoluției la începuturi. transformare/ redirecționare a sensului fără a pierde curgerea firească. hiperbolizarea reverenței și simultan dezvăluirea identității este ca o deschidere în contrast cu ritualul funerar al soarelui. transcedere în eternitate, șlefuire, lustruire pînă la pefecțiune și ex abrupto intersecția cu paradoxul (de altfel foarte potrivită). apare relaționarea dintre două persoane, la mijloc esența își face efectul. raportare la început, unde picăturile descoperim că mai au și un sens simbolic, lacrime deci, dragostea înjumătățită. final trist dar care cred că ar fi mai deschis fără \"plec...\", adică metafora cu înmugurirea dorințelor în palme e bună. da, este unul dintre cele mai reușite texte ale tale, nu zic categoic că-i pe primul loc. inspirație în continuare!
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
ca să aud lucruri bune și plăcute despre poeziile mele. Sper să nu vă dezamăgesc...
Cu prietenie,
Teo
0
@teodor-dumeTDTeodor Dume
analiza dumneavostră pe text mă bucură nespus, precum și felul în care v-ați obișnuit, deja, cu structura textelor mele .Mă bucur să aud ,\"este unul dintre cele mai reușite texte ale tale\".
Mulțumesc mult de tot pentru trecere și analiza constructivă, care mă va ajuta.
Cu sinceritate,
Teo Dume
0