Poezie
atletul secolului
1 min lectură·
Mediu
sunt atletul secolului
eram pe drumul Damascului
când m-au cuprins orbirile
am fost aruncat cu Iov în cuptorul renunțării
și m-am trezit cu Lazăr strigat de o furtună de nume
fericirile le-am auzit atât de aproape
încât puteam să le număr lacrimile
la Picioarele lui am refuzat paharul
am împărțit haine la toți
am trădat cu sărutul
am împuns cu sabia
și am împlântat cel din urmă piron în inima mamei
cine scapă de sine
poate să alerge atât de mult
încât să nu-l întreacă nimeni
nu-l reține niciun gând
nu-l întârzie nicio iubire
e moartea o piedică?
dar cine nu se naște din nou
spre a mai gusta încă o dată cenușa ?
așa mă vedeți
alergând prin lume
cu mâinile atârnând pe lângă mine
ca două întrebări fără răspuns
063884
0
