Muntele

nu superi pe nimeni, atat doar ca muntele este in stare de soc, nu mai intelege de ce tot ceea ce este pur si frumos este devorat de o mana ce o mana uscata si tremuranda se apropie de bani, o mana ce nu-i poate tine in palma ei sunt un cartof fierbinte.
muntele e mut cand vede ceata de \"lacuste\" ce se aseaza pe el si ii reteaza mandrii copaci.
muntele nu stie sa se ascunda
el stie doar sa stea semet
muntele nu implora
el va ramane acolo
si si va depune marturie timpului
despre noi.

un poem remarcabil, ce loveste si patrunde adanc in mintea cititorului.
cu mult drag
silviu.

m-am impotmolit un pic atunci cand am reprezentat mana.
e o mana uscata si care tremura cand se apropie de bani, dar nu poate sa tina banii in palma pentru ca ard ca un cartof fierbinte.
scuze pentru inadvertenta...

un om se miră, muntele este uimit la rîndul său.o simbioză aproape perfectă. un text profund.cu sinceritate,

mă apropii și eu de poezia ta cu o afirmație de Paulo Cuelho din Alchimistul: \"Vezi munții aceștia(...)? Ei nu se roagă, ei sunt deja o rugăciune\". de aici și tăcerea.
frumos scrii aici.

Silviu, cezara, baragan, va multumesc de trecere si pentru aprecieri.
onorat de prezenta voastra pe pagina mea.