Baricade cu greieri

Vasile Mihalache, sunt semnele maturizării creatoare, dar, din păcate (sau din fericire) devii din ce în ce mai ermetic în exprimare, încât nu prea ne mai rămâne decât să intuim starea fundamentală care a germinat structurile, sau să căutăm acea muzicalitate interioară, dincolo de fragmentarismul de la suprafața textului. Mi-au plăcut în special versurile: \"Ploaia tipărea manuscrise în straturi.\"; \"Să mă separ de cuvinte, să ard fotografiile toamnei.\"; ultimelepatru versuri. Nu mi se pare prea reușit (îl consider forțat) versul: \"Când am adunat monedele din sângele tonomatului?\", deși îmi cam dau seama de mesaj.
Bine ai revenit! Îți urez succes!
Cu aceeași stimă,
Pașa

Eu zic că te prinde parcă mai bine cămașa acestui stil...
:)

Vasile, ai scris atat de clar si de bine. Eu i-as fi spus \"camp cu greieri\", daca nu \"camp de vara\" cand cantecul asta acopera cerul. Sigur ca-i un peisaj muzical dens pe care tu-l acoperi cu toate casutele sufletului tau...

eu de aici il citesc (nu ca ar incepe de aici, dar stii tu ca permutarile sunt precum sapatul straturilor):

Ploaia tipărea manuscrise în straturi. si de aici, fiecare strat este o carte in sine .In loc de Cartea rasului si-a uitarii tu zici:
O parte din mine pierise demult. Cum s-o descriu?
Cămășile-mi spuneau că singur am ajuns la marginea vârstei. Numai ca nu-i vorba aici de ras si nici de uitare, ci de substitutii. Aici te-a prins ploaia-n vremea intoarcerii sub nostalgia pelerinei, cand faceai fotografiile pe care arsura de acum te trezeste-ntr-o usturime pana la os...

Râul întoarcerii răsturna statuile cu aripa de pelerină.
Dar flacăra brichetei mi-a lins degetele până la os:
Să mă separ de cuvinte, să ard fotografiile toamnei.

De fapt ma oprisem sa-ti zic despre ultima postare, dar stii cum e pe Stradela Vantului. Mereu lasi pe maine ce gandesti azi... Sa nu uiti de mustaria din colt!...

Mulțumesc pentru citire și comentariile mai scurte sau mai ample.Am primit cu bucurie atenția voastră.