Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

paserea pietrei

ioanei

1 min lectură·
Mediu
\"Photo

o fată aleargă prin lanul de grâu
secerătorii dau apei o potrivire de nume nu cumva prânzul să ducă aerul la drum nu cumva spicul ...
fata aleargă mai departe printre pâinile tinere și verzi din care se face pământul
Undeva înainte soarele așteptând să înceapă distanța

Așa ieri așa azi până când în lume a venit vestitor

bătea fierul asudând zgomotul ca pe un câine legat
cineva a scos un cuțit era prânzul cel mare
potrivit să cheme în ospeție tăișul

fata alerga din ce în ce mai iute ca în noaptea iepurelui una întunecată și rece ca mărul ionatan scos de la piept în postul cel mare

spre seară lanul de grâu era copt
prin desișul spicelor alerga închipuirea cu nume de femeie Nu nu era maica mea ci aer pur și simplu

a sosit în fine noaptea cealaltă străină de satul prin care oamenii lăsau la porți semne să dezlege farmece să dospească în muțenie pământul

o fată aleargă prin lanul de grâu
e paserea cu aripi de piatră

023.741
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
172
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

florian stoian -silișteanu. “paserea pietrei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-stoian-silisteanu/poezie/1737101/paserea-pietrei

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioan-mircea-popoviciIPIoan-Mircea Popovici
aici e o poveste in care se aduna un farmec de femeie din noptile cu luna. povestea se nascuse ca vis de seceris din floarea mea de piatra ascunsa prin pietris. te tine-n vis povestea si doare inca mama. e-n facerea de prunc. e inca-n cuta scama. tu stii sa iei din spusa-mi ce inca n-am gandit. alege din porunca un verb sa-l ai iubit... se strange-n noduri dunga si-n semne vad ce stii si unde duce viata si ce facusi sa fii... se strange-n verb fiinta, o piatra ti-a soptit. lumina diminetii da semn: sa fii iubit! (ai sapte stele si-o apa de Tomis... o sa vezi... se insteleaza cerul chiar de-i razboi cu oistea si cu leuca din Carul Mare. e vremea secerisului, dar lucratori sunt putini)
0
domnu mircea văd că ții neapărat să urc o geamandură spre malul lumii din constanța.cred că o să se întâmple.salutări familiei pe care nu o cunosc dar pe care o simt a fi una minunata
0