paserea pietrei

o fată aleargă prin lanul de grâu
secerătorii dau apei o potrivire de nume nu cumva prânzul să ducă aerul la drum nu cumva spicul ...
fata aleargă mai departe printre pâinile tinere și verzi din care se face pământul
Undeva înainte soarele așteptând să înceapă distanța

Așa ieri așa azi până când în lume a venit vestitor

bătea fierul asudând zgomotul ca pe un câine legat
cineva a scos un cuțit era prânzul cel mare
potrivit să cheme în ospeție tăișul

fata alerga din ce în ce mai iute ca în noaptea iepurelui una întunecată și rece ca mărul ionatan scos de la piept în postul cel mare

spre seară lanul de grâu era copt
prin desișul spicelor alerga închipuirea cu nume de femeie Nu nu era maica mea ci aer pur și simplu

a sosit în fine noaptea cealaltă străină de satul prin care oamenii lăsau la porți semne să dezlege farmece să dospească în muțenie pământul

o fată aleargă prin lanul de grâu
e paserea cu aripi de piatră