Pulsații

Mereu între “a dori” și “a fi”,/ apare lema verbului “a ști”…

Un semn de pãmânt și unul de cer/ cu foame de verde și alb efemer,/oprite o clipã știutului mers,/ în oceanul de timp înoatã imers…

Tocmai intrasem pentru a șterge textul, dar, din respect pentru comentariul tău, îl voi lăsa și voi încerca, de se va putea, să-l mai cizelez. Mulțumesc mult pentru comentariu, mai multe nu pot spune, acum acest text e pierdut pentru mine. De aceea adversarii nu merită să piardă timpul.

o pulsatie naturala precum o dorinta a fiintei venita din \"enorma foame de verde ce-o simt\".
o pulsatie cosmica precum o dimensiune a existentei limitandu-se \"să privească timpul la mine cu ochii săi reci\".
o pulsatie orientandu-ne \"înainte de a analiza regula: / întâi speranța și-apoi realizarea, / să ascultăm inima timpului / cum pulsează în lanul de porumb.\"
felicitari

cu stima, Cornel Stefan Ghica

Eu sunt pentru eboșã… orice încercare de șlefuire ulterioarã nu face decât sã “altereze” rostirea inițialã, uneori ajungând s-o conteste aproape. Este doar ceea ce cred eu. Tu? E textul tãu poți face ce vrei cu el. Eu am lãsat un gând din ce am pãstrat în urma lecturii. Și chiar de-l ștergi gândul meu va rãmâne… s-a rostit deja.

Noi nu ne mai formalizam si ne asezam discutia in fragmente de Infinit. In primele doua strofe, fragmentele astea stau de vorba undeva intr-un colt din scena lumii. apoi, intr-o cafenea, ti-a scapat ca un oftat:

\"să ascultăm inima timpului
cum pulsează în lanul de porumb\"...

eu mi-am adus aminte de \"lanul de secara\" si m-am imbatat. de aceea iti scriu atat de tarziu. Vorba Adelinei: nu mai sterge panzele pictate... treci mai departe si pune tot sufletul la vedere... chestia aceea cu Lema verbului aparuse pe undeva-n casa cu iedera... anul trecut, la piramida vorbeam despre Lema si Teorema... acum, ca ai venit cu lanul de porumb atat de aproape de Plaja cu suflet e mai simplu... ia de la mine un pumn de scoici si de-o vezi pe doamna cu scara spune-i ca a uitat-o agatata de luna...

Adelina, Cornel, Ioan-Mircea,
Vă mulțumesc pentru opiniile voastre, mai ales că vin de la niște oameni deosebiți. Permiteți-mi totuși să am incertitudini, din ele îmi hrănesc, în general, spiritul.