focul din vis

nu pot
sa-ti intind ochiul
de frica
sa nu ma atingi
cu vorbele tale
ce dor,
tu
fluture ars de noapte
iti ating
doar straniu vis...

Poemul tau doare,
poemul tau e ca o mediatoare (nu mediana) prin propria-ti existenta
de la radacini si pana la o dublare a adultului – copil cicatrizat de
credinte ce au fost statornicite
istoriceste prin legende
“cu un altfel de sfârsit „
„se făcea ca era noapte o noapte adâncă
fără de stele
intr-o padure erai si tata era cu tine
niciodata nu-l vazusem atat de tânăr
era inalt si slab tu atât de frumoasă
aproape un copil
aveai in par banuti si pe frunte o umbră
straniu vis am mai visat mama
aveati un copil si nu purta straie
il treceati de la unul la altul prin foc
prin foc mama si el nu plangea „

in anumite credinte, atunci cand se naste un copil, placenta este ingropata intr-un loc unde
se planteaza un copac,
copilul se intoarce mereu la acel copac,
udându-și rădăcinile...
așa și adultul-copil isi cere legătura între mamă , el si soarta

cum sa-ti faci aripi cand nu vezi copacul crescand
cum sa te desprinzi cand inca te incalzesc flacarile

”spune de ce imi construiesc aripi
dupa fiecare infrangere si incerc sa zbor
noaptea cand nu ma vede nimeni
si de ce cand ar trebui sa ma desprind
imi incarc buzunarele cu pietre
asta sa fie raspunsul mama focul acela
peste care treceam infiorat
plansul tau fara lacrimi „

Un Tata-Dumnezeu, cel ce este deasupra tuturor, deasupra adultului-copil
covârșește la norocire.


Iartă ca doar atat am putut sa vad acum, din poemul tau.


erika

iti multumesc pentru timpul tau pe care l-ai daruit acestui poem...ai vazut mult si frumos dupä acest lung drum al zilei catre noapte...ma bucur ca te-ai oprit in loc un bob zäbava datator de emotii si curaj...

Ce ti-e si cu parintii astia!!! De cele mai multe ori scot frumosul din noi, de parca ar vrea sa suplineasca absentele. M-a impresionat in special copilul trecut prin foc de la unul la altul, dar nu numai. Un text bun, dupa parerea mea. Numai bine.

icoana stelei ce-a murit
incet pe cer se suie
era pe cand nu s-a zarit
azi o vedem si nu e
:)
...o fi steau aceea care nu a vrut sa se aprinda atunci demult ?(e nici chiar atat de mult )merci mult mult mult

Ce sa-ti spun, chiar e foarte bun textul. Are sensibilitate, substrat si forma, toate in masuri ideale. Nu ma asteptam sa se termine intr-un ton atat de plin de speranta, pe de o parte, pe de alta pastreaza si confuzia omului pe care inca il bantuie visul din noaptea abia scursa. Cat despre comentariul meu la celalalt text al tau, nu o lua in nume de rau, chiar mi-a placut, numai ca nu cred in complimente gratuite. Sper sa te mentii la nivelul calitativ de care dai dovada si in textele ce urmeaza.

P.S. Ai uitat diacriticele, fara suparare.

...\"eu eram cel aruncat peste flăcări\"...cred că este versul care definește întregul eșafod al poemului.
Purificarea prin foc e o temă ancestrală.Aici însă, părinții
se pare că-și spală păcatele primordiale acceptând tacit \"osânda\" pruncului neprihănit. Încercarea de a zbura, încercarea la \"fericire\", a fiului \"după fiecare înfrângere\", este din start sortită eșecului. Zeii, sau ursitoarele cele rele au decis \"plânsul...fără lacrimi\" al mamei.

bine ai zis poate de aceea ne ducem pruncii atat de des la impartasanie...
frumoasa trecerea ta pe aici

textul e bun. dpdv tehnic e cel mai bun din cele postate.
uneori un final poate distruge un text foarte bun sau chiar superb. asta s-a intamplat in textul de cauza.
un final ratat, stiut inca din titlu.
un pas deloc ingenios

dar esti o clona ok. ha ha ha
numai bine

pablo
esti singurul care spune ca finalul poeziei este compromis eu nu zic nu poate ai dreptate insa m-as bucura sa stiu mai concret unde incepe finalul poeziei mele si ce sugestii ai am incredere in estetica ta cat despre povestea clonei nu e relevant nimeni nu e constant acelasi merci pentru trecere si mai ales sinceritate