Poezie

Oameni buni

portretul unui gând

1 min lectură·21 februarie 2006

Mediu

Nu-mi vorbiți de oameni buni

Știți și voi că nu există

Vorbele-s acum minciuni

Adevărul nu rezistă.

Prea ne-am rătăcit de noi,

Prea-`ncleștați ne ținem dinții,

Prea ne-ascundem în noroi

Ne-am uitat chiar și părinții.

Privind lumea de la spate

N-avem mâini de ajutor,

Ce-a fost ieri, azi nu se poate,

Nu mai e nici dorul dor.

Frați, surori, părinți, copii,

Nu ne mai vedem la față,

Toți am decedat de vii,

Sufletele ni-s de gheață.

Am pornit-o din pădure,

Mii de ani, știind să luptăm,

Dar destinul vrea să fure;

Spre pădure ne-ndreptăm.

Adevărul nu rezistă,

Vorbele-s acum minciuni

Știți și voi că nu există

Ce-am numit ieri, „oameni buni”.

004.225

Ovidiu Scridon. “Oameni buni.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ovidiu-scridon/poezie/167023/oameni-buni

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.