tu nu mai ești trist

mulțumesc

nu e uriaș. e simplu. orice chip se poate recunoaște în el, la un moment dat. un chip de bărbat, desigur.:)

Ela

Are la baza conceptul \"tu nu mai ești trist \", dar in urma ta raman eu.
\"tu acum nu privești în stânga
acolo
tace mereu o femeie
ca după o altă întâmplare a ta\"
Aici se desfasoara tot poemul.
Tacerea poate fi oarba, si strigatele uneori nu pot fi auzite. Corzile vocale mor. El nu priveste in stanga, dar de unde stii ca daca ar privi, nu ar ramane fascinat, si te-ar certa fiindca nu l-ai tras de maneca mai devreme sa te descoperi. Privirea din umbra il fereste pe el de tristete, dat te aduce pe tine in aceasta stare..
\"și mereu te duci
te duci mereu\"
.. si de fiecare data in stanga lui, cu aceeasi privire muta, va fi \"o femeie\". Eternitatea e cruda, te rog, atrage-i atentia, si atunci nu va mai fi nevoit sa se duca, ci va sta. te va imbratisa.
Felicitari, Ela, pentru aceasta scena. Chiar daca el nu mai e trist, si eu, si tu, amandoi, suntem in continuare tristi.
cu drag.

îmi place foarte mult imaginea aceasta a ne-privirii în stânga, acolo unde femeia \"este\".
fiecare poartă are o femeie care așteaptă și mereu așteaptă.

Știi, unui călător, îi lași doar apă la îndemână. Apă de viață și o anume lumină. Știe el drumul, pleacă mereu, fiindcă aiasta-i este menirea, așa i-a rostuit Domnul. Cine este călător prin nașterea aceasta, se recunoaște aici. Femeia, orice chip ar avea, orice nume ar purta, îi rămâne de veghe în partea stângă. De ce acolo, fiindcă acolo e o poartă pe care se poate primi. Mai mult, sigur poți înțelege. Eu am grăit îndeajuns. Și apoi, tristețea e încă o stare bună, altele sunt de netrăit.

Ela

Interesant că ai surprins acea așteptare în porți. Și nu e neapărat Penelopă, e ceva mai înalt. Cred că și asta ai intuit, după cum ai lăsat cuvintele să curgă. Mulțumesc.

Ela

așteptarea Penelopei este organică, frământată. în poezia ta așteptarea mă duce cu gândul mai degrabă la \"cumințenia pământului\".
nici măcar nu cred că este vorba de tristețe, ci de acel ceva ce face îngerii să ne însoțescă, indiferent cine (sau cum) suntem.

Da, bine te-a dus gândul. Nici măcar nu e vorba de tristețe aici, ci de acea însoțire-veghe. Mulțumesc.

Ela

ba sunt foarte trist. Un cocos ratacit pe strada mea de oras cinta ca nebunul noaptea. Si nu exista nici un barbat sa alunge pacostea asta sonora.. Toti suntem dusi mereu, cum zice Ela. Si de ce n-am fi? Mereu fascinati de calatorii, de umbre, de pietrele din alt scenariu, chiar si trecerea in stinga e uneori fabuloasa .. Vislesc la pluta mea cu sovaiala, pe dreapta sunt femei cu naframe colorate si margele de chilimbar, sa ma opresc ?

Uite cum te recunoști în apele astea. Da, fiecare din noi e călător, fiecare pe un drum al său, poate pe o pânză de drumuri. Desigur, un timp ne oprim. Spiritul însă își continuă hoinăritul. În direcția deja aleasă. Tu, opreșete-te unde simți, de fiecare dată, indiferent de e pt o secundă sau mult mai mult. Mulțumesc.

Ela

Hellor dears, am ajuns in off topic numa ca nu se stie cum ca radu Tudoran a scis Fiul risipitor care pleaca vine se duce se intoarce exact asa cum i se-ntimpla-n poezia Elei?
asta vroiam sa spun.credeam ca-i de la sine-nteles.

Interesantă trimiterea, da, ai perceput și fire posibile, doar e limpede că am eu ce am cu fiul risipitor, omul pierdut, rătăcitorul, călătorul, copilul hoinar, exploratorul etc. Nu întâmplător te-ai gândit. Mă bucură.

Ela

un chip de barbat, desigur. nu trage pe nimeni de maneca sa te descoperi. (e frig) sa te prinda si sa te traga el. asa vei stii sau nu. nu atrage atentia! sa se duca sau sa stea: cum l-o taia capu`. femeia nu este numai in stanga. este peste tot. ca el n-o vede, e dioptria lui. ca el nu vrea s-o vada, asta e. nu se stie ce rostuieste domnul cuiva. calator prin nastere? se va satura odata sa calatoreasca atat prin lumea lui. si daca n-are pe nimeni de veghe (nici macar in partea aia stanga)? sariti! glumesc. rabdare. dusi cu ce sunt calatorii astia? frana. fiecare are un drum care ni-l alegem sau nu. fiul risipitor e fericit acum: e din nou acasa.
nu-mi place:
- cainii cerului
- dumnezeul pietrelor
am plecat si eu. sanatate si numai bine!

Am gustat glumele. Și le-aș duce mai departe, dar depășesc spațiul cometariului. Cum sunt câinii pământului, nu știu, dar pot fi și câinii cerului, acolo, prin legende și mituri îi regăsim. Și cum există un Dumnezeu al tuturor lucrurilor și ființelor, există și un Dumnezeu al pietrelor. Cred eu, așa, fără glumă. Mulțam.

Ela