rafinament

...poemul unei despartiri? convulsiile secundelor care te duc spre gestul implacabil.
amintirile se sufoca cu punga pe fatza, lumina ii tipa conturul coapsei, carnea ei ultimul rafinament,apoi invazia \'delapidantului sens al sinceritatii\'...
acest oras a mai fost daramat.
acum se face incizia si cauterizarea locului dureros.

Decupezi un \"oraș\", îl aduci sub ochii orbiți, dinspre durere nu se mai plânge, versurile se scriu ca o hrană pusă pe masă, o tristețe atât de cumpătată e greu de redat alfel, mă așez să o ascult:

\"nu am privit luna pe care am trasat provincii rectangulare

câtă nedreptate ca să nu melancolizezi nimic
umbra ți s-a scurs
trupul tău s-a albit
mimez cu plăcere neliniștea\"

Nu știu cum ar fi când pomepiul va fi iarăși ars sub lavă, dar așa simt acest poem, ca și cum o întreagă cetate în tine se surpă când \"singurul rafinemanet\" este carnea.
\"și nu-mi aduc aminte să fi fost mai pierdut
că te gândeai prea mult la mine
lumină descalificată cum țipă conturul coapsei
numai putere asupra viețuirii mele nu ți-am dat
ca să nu te umilesc prea tare\"

Acest poem este unul din cele bine scrise. Și pentru asta, revenirea ta o întâmpin. Să te citesc sper cu aceeași privire, din poem în poem.

Ela

N-as vrea sa spun prea multe, sa fac disectie pe acest poem atat de viu! Spun doar ca, pentru mine, este un moment de gratie, un regal poetic! Chapeau bas, poete!
Multumesc!

* Nu știu cum ar fi dacă Pompeiul ar fi iarăși ars sub lavă... (corect)
Să te citim mai departe. :)

Bazil, dragul meu, m-ai atins la lingurică, bre! Uite cu ce invidie trag eu cu ochiul la această superbă arcuire de sunete frumos suferitoare... Și uite cum mă întristez și eu citind:

\"nu mă privești în ochi doar îi acoperi
cu pleoapele din care sângele s-a retras\"

sau:

\"stai și nu știi ce
hrană să-mi pui pe masă
când știu că ai plâns cu mâinile în ea\"

sau cum tresar, descifrând, iarăși:

\"carnea ta singurul rafinament\"

De rest nu mai pomenesc că mor de invidie, ți-am zis.

Maria,
„delapidatul sens al sincerității”, ai dreptate, e ca o trezie sufocantă și încearcă să măsoare o distanță elegiacă față de lume și încurcăturile în care eșuează propriul eu cu dureroase crispări și tragedii citadine. Sper să-mi fi reușit atmosfera, mă bucur că ți-a plăcut.
Ela,
Da, mă bucur că ne recitim după ceva timp, pentru mine de acumulări și nedreptăți ale vedeniei de mine însumi care păstrează, presimt, simptomele exceselor viitoare!
Elena,
„un regal poetic” zici? Mă bucur că textul meu place. Sper să nu fi exagerat!
Ioane, fin poet din stirpea lui Esenin,
din partea ta orice invidie este binevenită. Se mai întâmplă câteodată să te laude câte unul și să nu mai poți scoate capul în lume de rușinea de-a fi fost lăudat. Și, vițăvercea, o înjurătură a altuia să fie un certficat de valabiltate!

Bine ai revenit, Bazil!

Nu înțeleg cum ar putea oricine să PRIVEASCÃ din moment ce iși acoperă pleoapele, \"doar\", ca adverb nu are ce căuta aici.
\"știu că ai plâns cu mâinile în ea\"...unde...? În masă, în hrană, în carne (chirurg, aplecat asupra operației? )
Cu adevărat rafinată e doar concluzia.