Iar.... spaime

\"Iar când mi-o fi prezentul inutil
Și imposibil să-mi ignor povara
S-aducă-asupra mea, tăcută, seara
Înfășurându-mi sufletul umil\"

este o poezie poate inspirată de toamnă dar, este pentru cei cu multe toamne ori pentru cei realmente inutili. Dar aceștia n-au simț autocritic.

mai vin!

D-le profesor, moartea sta la panda in fiecare dintre noi, o poti simti in multe feluri, si eu cred ca toti o simtitm uneori, intr-un copac dezgolit de frunze, intr-o casa parasita... asta nu inseamna ca trebuie sa ne fie frica ... prea tare de ea:) va multumesc pentru ca ma cititi
cu pretuire - Lory

Fara spaime! N-ai de ce! Mai slefuieste olecuta la prima strofa sa nu pierzi muzicalitatea... \"ca-n ganduri\" ... pasul e mai poticnit in aceasta prima parte iar tu ne-ai invatat sa plutim de la un capat la altul...
Felicitari pentru carte! M-as bucura sa o pot citi...
Silvia MILER

Ok, Silvia, mai slefuim, multumesc de trecere, daca vrei scrie-mi la sellena_mugur@yahoo.com, si-ti voi trimite cartea cu drag.
Lory

refuzi moartea care vine fara de stirea ta in prima strofa, apoi ceri, zic eu intelepciune in cea de-a doua, pentru ca in final sa accepti moartea doar ca un final logic al evolutiei, adica atunci cand nu mai poti progresa aici, in planul acesta al existentei. poezia ta are poate si o tema secundara... oscilatia intre fericire si echilibru; in sensul ca fericirea poate strica echilibrul necesar evolutiei, dar asta depinde foarte mult de nivelul de naturalete si simplitate a lucrurilor ce te fac fericit(a)

:) am luat-o pe aratura... asta ca tot e toamna!

:)..nu n-ai luat-o pe aratura, eu cred ca frumusetea unei poezii consta tocmai in faptul ca ea poate sa vorbeasca in fel si chip... o poezie explicata de autor isi pierde tot farmecul :)..multumesc de trecere, Florine
drag - Lory

\"Iar cand mi-o fi prezentul inutil
Si imposibil sa-mi ignor povara\"
(Lory Cristea)

multi flacai cu muschii tari
mi-au zis ca-s gata chiar seara
sa vina ca voluntari
sa te-ajute cu povara

\"Iar când mi-o fi prezentul inutil
Și imposibil să-mi ignor povara
S-aducă-asupra mea, tăcută, seara
Înfășurându-mi sufletul umil.\"
Trecutul nu-l poti sterge ,prezentul este cel mai util,viitorul nu-l putem patrunde ci doar vag intui.Povara nu o putem ignora niciodata pentru ca e cuprinsa in tabloul mereu in schimbare al vietii noastre.Nu putem decat sa-i dam o forma sau o culoare mai pastelata ca sa ne mintim putin ca e mai usoara.Cu drag,Anne-Marie.

Multumesc Ana Maria:), frumos ai spus tu mai sus, dar nu vreau inca sa simt povara, ma mint ca nu exista deloc, atat cat pot:)
drag - Lory

Nici nu spuneam sa o simti.Esti mult prea tanara pentru ea.Dar daca va veni va trebui sa te adaptezi la existenta ei si sa lupti sa o calci in picioare ca pe orice piatra intalnita in cale pe post de obstacol.Cu drag,Anne-Marie.

dulce-amară povara asta a vietii, ce+ar fi sa privesti partea plina a paharului... de unde stii ca inserarea, poftim moartea, nu e o bucurie? De ce crezi tu că se bucurau dacii cand murea cineva si se intristau cand se nastea cineva? hai sa fim optimisti chiar daca e toamna... moartea e un subiect aiurea, nimeni nu stie sigur ce inseamna... important este ce faci intre nastere si moarte si tu ai de facut multe...

Șuierând prin geamuri sparte
Toamna ne-a împresurat:
Lory cugetă la moarte
Papu as la însurat.

\"Eu am găsit un foarte bun mijloc de a prelungi viața... anume de a nu mă teme de moarte\"...Asta e de la Descartes citire, acum fiecare din noi face față cum poate... și trecem iar și iar prin spaime... Unii se lasă copleșiți, alții își revarsă sufletul în poezii frumoase și profunde, ca aceasta...
Totuși, Lory, toamna e frumoasă...

Ca viata-i conceputa-n cicluri,
sa o accepti, nu ai ce face,
dar esti mladita tanara din timpuri
in care primavara se desface.

Lory,

eu am impresia ca sub aceste versuri aparent pesimiste, sta un optimist, un fericit care stie sa guste din placerile vietii. Nu stiu, poate or fi de vina si pozele tale in care zambesti tot timpul:)

Incerc sa ma gandesc la mine si la mortii mei; toata lumea ma considera o pesimista trista, tot timpul plansa si nu e nici macar putin adevarat.
Asta simt si eu in versurile tale.

Cat despre rima ta, vad ca acum e ibratisata, de parca ai accepta ideea de tristete, de moarte, totusi.

Frumos.

*imbratisata, nu ibratisata.

sa-si unduiasca mersul saltimbancul
inchisa in secretu-i tabernacul

Este un pic fortat tabernacol pentru a potrivi rima.
Nu este o poezie rea.

Geea, multumesc:), sunt optimista ... ai dreptate, am atatea de facut.

Cristina, multumesc mult de trecere si semn:)da, toamna e frumoasa.

D-le Diviza :)))), pai ce puteati sa va abtineti?:), multumesc mult

D-le Enache, multumire aveti de la mine:)

Nu sunt o fire trista Dana, nici tocmai zgomotoasa...ya know, something in the midle:)... multumesc mult.

Daca vrei tu sa fie fortata, ok:), tx alot for passing by

drag de voi - Lory