în strânsoarea iernii apele nu dorm
nici visează
doar stau mai aproape
celulele toate
în trupul de gheaţă aşteptând
topirea
nu-i o despărţire
nici ardere sub primul soare
unde îşi prind jocul
cârlanii
până către apus
în urma lor tropăitul
se mută în gânduri
liliecii
împletesc nevăzutele fire
pe pânza nopții brodând
visele-n flori
şi liniștea
adoarme ținându-se în brațe
cu firele de iarbă
respirații
asortate se-nalță
rând pe rând
chiar din pământ