Poezie
sunt în corpul meu
2 min lectură·
Mediu
Ca într-o casă veche peste care au trecut ierni geroase,
crăpăturile au căpătat urme de lumină,
iar mâinile s-au făcut groase ca ale unui fierar
care bate mereu în inimă, ca într-o potcoavă veche,
până ce se înroșește.
Mi-e dor de copiii care colindă pe înserat,
de atunci, când nu era multă lumină,
doar străzile acoperite de nea,
ca un șal alb al bunicii.
E seară și azi.
Stai în corpul tău ca într-o mănușă de blană,
ca în poveștile cu animale care vorbesc.
Respiri iarna din ce în ce mai greu,
îți simți pielea ca pe un cer întunecat,
întins peste o lume care tremură acum.
Înăuntru, oasele cântă.
În fiecare vertebră se ascunde o poveste,
dar nu o mai spui.
Au venit, în sfârșit, copiii.
E Crăciunul.
Aluneci pe lângă ferestre ca o umbră.
Inima îți spune să nu te transformi,
să rămâi în același corp de copil crescut mare,
care acum învață o colindă nouă.
Îți spune: „Ia-ți bunica de mână
și mergeți la cimitir.
Acolo e bine, încă mai sunt lumânările aprinse
și poți rosti rugăciuni.
Acolo, Crăciunul e ca o făclie prinsă de aer,
cu steluțe de gheață.
Te uiți în jos și îți vezi ghetele murdare de noroi și zăpadă.
Bunica se sprijină în baston,
are chipul alb și frumos.
Tu ai chipul alb și frumos,
dar nu știi niciodată
dacă e de la fulgii de nea
**sau de la lacrimi.”
Stai în corpul tău ca într-o cușcă,
din care inima refuză să mai bată.
Iar bunica îți spune cu glasul ei blând și răgușit:
„Vino, vino în corpul meu.
Vino în casa mea de lut,
unde am dormit împreună pe laița veche.
Vino aici, unde omătul și moartea nu se termină.
Așază-te în genunchi și te voi primi, copchilă.”
Dar eu rămân, până la sfârșit, în corpul meu.
În iarna asta, care nu se va sfârși niciodată,
mă uit în jur, și orașul începe să învie.
Se aud clopoței, se aprind reclamele luminoase,
aud colindele cristaline ale copiilor,
iar inima mea este doar o bucată de lut,
care abia mai pâlpâie.
Încet, până mâine dimineață, se va acoperi de zăpadă,
aici, lângă trupul bunicii,
care încet, încet, începe să zboare.
062.160
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Daniela Davidoff
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 367
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 55
- Actualizat
Cum sa citezi
Daniela Davidoff. “sunt în corpul meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniela-birzu/poezie/14185459/sunt-in-corpul-meuComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IEDistincție acordată
Foarte frumos, este un poem foarte liric, izbutit și frumos. Las stea, cu poate completarea că aș intra pe text să se vadă dacă prezența bunicii a fost reală sau numai o iluzie, e prea magic acolo, textual. Aș intra ca să punctez mai bine. Las stea, cu drag, aștept și eu zăpada și poate doar credința în bunicile noastre, poate reuși, din când în când, rugăciunea de Crăciun.
Am trecut cu emoție, pentru că emoția răzbate din poem. Stea!
Am trecut cu emoție, pentru că emoția răzbate din poem. Stea!
0
AMDistincție acordată
și atâta sensibilitate încât iarna devine incandescentă. Mi-a plăcut mult!
Sărbători binecuvântate!
Sărbători binecuvântate!
0
Șsă foloseşti nu mai puţin de 9 ori comparaţia CA, pentru a construi nişte metafore, trădează o anumită stângăcie stilistică, o anumită rudimentaritate tehnică. Ori, cred că se pot folosi, cu uşurinţă, şi alte procedee. Mi-ar plăcea să văd, pe acest site, în cazul anumitor aprecieri, o minimă explorare critică, care poate fi mult mai folositoare autorului în afara acestui site, la publicarea în reviste sau în volum. Nu sunt împotriva afinităţilor şi reciprocităţilor, ele se cunosc şi se văd, dar puţină aprofundare constructivă nu strică...
0
DDDragi colegi, va multumesc mult pentru semnele voastre de apreciere precum si pentru semnalarea unor neajunsuri. Poemul este fierbinte si il voi mai cizela. Ganduri bune , tuturor!
0
MAcare construiește un poem cu o forță emoțională elocventă, într-un cadru intim bine definit și structurat, evidențiind un amestec de imagini hibernale, puternic conturate. Personal, nu sunt neapărat un admirator al tonului confesiv; folosirea acestuia în exces devine uneori redundantă pentru mine. Pentru a amplifica impactul emoțional, caut de obicei noi perspective, prin variații distincte. Totuși, apreciez echilibrul, pentru a nu mă afunda într-un exces de lirism. În acest sens, ar fi binevenite secvențe mai reținute, mici pauze și contrapuncte, care să consolideze direcția eului liric — acea polifonie "imaginara" care ar putea servi mai bine tensiunii dintre anumite ipostaze. Per ansamblu, poemul rămâne unul contemplativ prin laitmotivul ales si forta emotionala. De acord cu observatia comparatiei "ca".
0
Sunt multe de zis, dar prefer să mă opresc aici, fiindcă nu-mi place să tulbur adâncimile textului.