Poezie
stejarul
2 min lectură·
Mediu
stejarul din față își picură frunzele pe geam
încet
ce să fac, tată?
si eu caut apă, să-mi ud rădăcinile
pe care mi le imaginam atât de vivid
cele două cozi împletite care cădeau pe pământ
acum douăzeci de ani;
azi
e o zi când mintea nu răspunde
dar am grijă de mama
așa cum ai fi vrut.
azi
avea gura amară
am copt o prăjitură cu mere
și mi-am pus ochii la uscat
în lumina candelei
făina era cam râncedă, de import
că na, și alții trebuie să mănânce
merele reci aveau urmele dinților de șarpe
și nici viermii n-au mai crescut înăuntru
adormim într-un aer străin și plin de libertate
diferit de acela
când copacii miroseau și după ce
ploile îi răzuiau de verde.
ce să fac, tată?
mama îmi zice mereu să ocolesc stația Timpuri Noi
că acolo s-a sinucis o alta fată frumoasă
dar eu nu o ascult.
aproape regretă că m-a născut
așa de mult ține la mine.
căldura din casă
nu se mai face din mișcarea trupurilor
e mult miros de metan
tăcere.
poți muri aici și doar răsăritul
va aprinde lumânare
ce să zic, tată
ești norocos.
până mâine, cel târziu
vei simți și tu lumea mai ușoară
când melcii vor roade
ultimele frunze
082.262
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Zburlea Ariana
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 211
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 42
- Actualizat
Cum sa citezi
Zburlea Ariana. “stejarul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/zburlea-ariana/poezie/14183918/stejarulComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
iar nota lui de tristeţe, parcă m-ar opri să intervin asupra lui, din respect pentru ceea ce simte autorul. Totuşi, vreau să remarc două versuri superbe, care mi-au atras atenţia: "poți muri aici și doar răsăritul / va aprinde (o) lumânare". Într-un final, sper ca dialogul cu tatăl tău să dea roade, să găseşti un răspuns la întrebările care te frământă...
0
Mă bucur dacă v-ați putut conecta cu acest text. Vă mulțumesc pentru apreciere. Dacă aveți vreo sugestie, e binevenită.
0
Iar steaua acordata se datoreaza de fapt pasei melancolice in care sunt de saptamana trecută de la lansarea celui mai recent disc The Cure "Songs of a Lost World", dar inca ma minunez de frumusetea asta antropomorfica doar ca pretext. Poemul asta este alibiul depresiei tale, în care nu cazi pentru că tocmai ce ai mai tăiat o venă sentimentală.
Eu sunt fascinat de:
"mama îmi zice mereu să ocolesc stația Timpuri Noi
că acolo s-a sinucis o alta fată frumoasă"
şi de:
"căldura din casă
nu se mai face din mișcarea trupurilor"
Dar nu pot neglija metaforele cu adevarat indraznete, precum "doar răsăritul
va aprinde lumânare". Jale mare, mare de tot. Felicitări!
Eu sunt fascinat de:
"mama îmi zice mereu să ocolesc stația Timpuri Noi
că acolo s-a sinucis o alta fată frumoasă"
şi de:
"căldura din casă
nu se mai face din mișcarea trupurilor"
Dar nu pot neglija metaforele cu adevarat indraznete, precum "doar răsăritul
va aprinde lumânare". Jale mare, mare de tot. Felicitări!
0
Ați menționat atitudinea subiectivă. Pot înțelege și, în același timp, obiectivitatea mă ajută să cobor cu picioarele pe pământ; cred că am nevoie de ea, fiind la început.
Vă mulțumesc frumos și mă bucur enorm că a ajuns la dvs. exact așa cum am intenționat. Am vrut să fie o jale surdă, controlată, dar apăsătoare, cu mai mult de un ecou.
Vă mulțumesc frumos și mă bucur enorm că a ajuns la dvs. exact așa cum am intenționat. Am vrut să fie o jale surdă, controlată, dar apăsătoare, cu mai mult de un ecou.
0
Distincție acordată
m-a derutat, crezând că voi citi un pastel, susținut de cromatism autumnal. Poemul tău, grav, reflexiv, dezvoltă un fel de împăcare cu soarta. Interogațiile punctează pauze afective, parcă pentru a mai respira liric.
Am intrat în atmosfera poemului cu emoție! Felicitări!
Am intrat în atmosfera poemului cu emoție! Felicitări!
0
Vă mulțumesc frumos pentru apreciere și lumină. Mă bucură trecerea dumneavoastră.
0
EN
melancolie pură și mult simbolism
0
