Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

în numele fiului dansând pe mormântul tatălui

experimental

4 min lectură·
Mediu


(2024)

e atâta pustiu în camera mea
că întunericul intră tiptil
ca o iscoadă apașă dibace în ale scalpatului.
clopotul bisericii bate lent
un dans în poală al sfintei brigita.
a murit iojă. ăla care-n noaptea-nvierii
zăcea beat cu un cofraj de ouă sub cap în fața crâșmei.
aștepta să se crape de ziuă să mute cineva piatra mormântului
să-nmoaie degetul în paharul cu rom
și să creadă.
la prohod biserica s-a umplut de prieteni
și rude curate cu accent de irlanda.
și iojă era curat ca hameiul.

nu există iertare doar o divină lehamite
nu există nici bine nici rău.
în fond nu l-a auzit nimeni pe lucifer cum cade din cer
ca să ai dovada că e sursa tuturor relelor.

schimbările mă fac să-mi ies din fire.
de ce nu pot oamenii să rămână la fel
când dau peste tine pe stradă
măcar știi
de unde să-i iei
nu mai trebuie să zâmbești ipocrit
de parcă v-a lăsat slobozi prin lume
același dumnezeu
nu mai pierzi timpul scurmând prin memorie
ca un cățel de pământ după rădăcini.

din când în când mă gândesc la taică-miu
ca la burta de cal a lui vancu.
mi-aș dori să stăm la o băută și morți de beți
să cântăm Șaraiman
să înfigem unul într-altul cuțite
el mândru că am crescut
eu mândru că sunt mai puternic.
când știu ce bărbat bine a fost
mi-aș dori să fie mort
dar dumnezeu e mai corupt ca un oficial fifa
împarte moartea de parcă ar fi gazda
următoarelor jocuri olimpice.

mi-e dor de londra ca orfanilor din calcutta
de maica tereza.
să mă trezesc în locuri străine și să trag aer în piept
ca și cum aș dopa calul de curse al reginei elisabeta.
să mă pierd prin magazine de lux și să dau nas în nas
cu șeicii bogați din abu dhabi
cu indianul mittal care a cumpărat laminorul de 16 țoli
și să-l întreb dacă mă ține minte de la ultima conferință de presă.
să intru în autobuzele roșii
ca-n niște anusuri iritate de curve
ce mimează orgasmul în poloneză.

e una din zilele când mi-aș vinde sufletul
să fiu cineva important.
dacă-i prea puțin măcar să trag o beție cu tata prin morden
să-i dăm cu votcă și gin până dimineață.
să ne credem șeici bogați sau regii metalurgiei.
să ne luăm la bătaie cu fanii lui arsenal
din coastele noastre pocite să curgă petrol și apă
fanii lui arsenal să dea mărturie:
cu adevărat aceștia au fost
oameni drepți.

*
în numele fiului dansând pe mormântul tatălui
(2014)


tatăl lui emilian era mare cât
o sticlă de vodcă
încăpea în ea cu tot cu suflet și cu nevastă
seara juca pocker în poarta CAP-ului
săru'mîna, dom' inginer am adus o sticlă de vin
bună seara dom' inginer am adus un rachiu fain
de atâta inginerit tatăl se făcea mare
cât turla unei biserici

cocoțat pe un recamier emilian învăța să citească
scria poezii despre toamnă după rugăciunea de seară
mama-i spunea emilian nu-ți urî tatăl e
un om bun dar i-a furat sufletul sticla
tatăl cucerea un pahar și un sân la bufetul din centru
asculta Maria Tănase și confunda drumul spre casă

într-un târziu tatăl și-a adus aminte că e tată
ce-o mai fi însemnând și asta
două trei palme un țipăt filmul se rupe
ca-n dramele americane pe care le-a văzut după aia
emilian s-a trezit alergând
cu picioarele goale
după poliție

emilian a crescut și s-a făcut reporter
scria despre morți și miracole
până-ntr-o zi cînd l-a văzut pe un pat de spital
tatăl încercând să-și aducă aminte dacă nu și-a pierdut
mântuirea la pocker

a-ntins mâna a zis iartă emilian i-a răspuns în afară
de nume
nu am ce să iert
dar îți promit că voi trece pe la mormântul tău cu
vreo doi prieteni apropiați voi
desface o sticlă cu vin voi dansa și-ți voi bea
până și locul din cer

fiecare-a plecat pe cărările lui nu
eu nu am să ajung ca tine spunea emilian după
fiecare pahar se făcea mare cât
turla unei biserici

într-o noapte emilian și-a reluat locul
obișnuit la fereastră
și-a spus în ritmul ăsta o să porți ochelari
înainte de 30 a privit tăcerea de-afară căutând un punct
de sprijin și a scris:
nu mai da

mă doare

0162.170
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
720
Citire
4 min
Versuri
109
Actualizat

Cum sa citezi

emilian valeriu pal. “în numele fiului dansând pe mormântul tatălui.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/14181780/in-numele-fiului-dansand-pe-mormantul-tatalui

Comentarii (16)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@emilian-licanELEmilian Lican
,,un dans în poală al sfintei brigita."
Mai citesc și elaboez... :)
0
Distincție acordată
@cont-sters-55051Cont șters
am citit cu inima covrig,
poetul s-a dezgolit aici, iar faptul că menționezi numele ” emilian ” in prizma dezidentificării ” care s-a trezit alergând” , face tot poemul,
Îmi place mult așa fel de scris, când poetul/scriitorul scrie deparcă s=ar dezbrăca de Identificarea cu sinele, experiențele trăite, simțirile, sau lumea, și se vede prin ochii Martorului ...

la prima parte (2024) ultimele 2 strofe le văd dezvoltate individual, mi se par înplus ...
0
Distincție acordată
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
de altfel pare scris pentru mine, am trecut prin asta și marturie stau zeci de poeme ale mele. care cumba ar putea sta ca argument pentru stea,
0
Distincție acordată
@emilian-licanELEmilian Lican
Leonard a scris bine...
0
@emilian-valeriu-palEPemilian valeriu pal
Sunt două texte scrise la distanță de zece ani. Le-am pus în antiteză într-un spațiu public pentru a-mi da seama ce și cât s-a schimbat în viziunea mea. Ce au scris și ce au spus alții nu ajută și nici nu îmbunătățește un experiment de sine stătător la care am recurs pentru a mă vedea cu alți ochi.
Mulțumesc Mariei pentru pertinența comentariului.
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
poti sa iei de prost pe oricine vrei tu, dar nu pe mine. un simplu multumesc era suficient.
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
faci experimente într-un spațiu public in care te consideri superior si ataci parerile celor care își dau cu parerea. fara niciun respect ca iși pierd sau nu timpul cu tine. ce mai cauți aici daca de fapt parerile nu te interesează? daca ești aici îți asumi asta, la fel ca toata lumea de pe aici. mie personal chiar mi-a placut ce ai scris, nu pentru ca e experiment ci pentru ca are urme de autenticitate. pentru ca și eu am fost batut de tata și inteleg traumele tale. dar una e ce scrii, si de multe ori de chinui, alte ori îți iese, și alta e atitudinea ta de infatuat prost crescut care iti bati organul de parerile altora doar pentru ca ai tu un dinte crescut în cur si vrei sa-i muști pe alții de nas. ori ești, băiat, ori nu mai ești, cred că știi vorba asta.
0
@andrei-forteAFAndrei Forte
suntem mulți oameni aici care împart aceeași durere în felul lor.
citindu-te în ambele paradigme temporarle, am împărțit durerea ta în felul tău, de două ori și am crezut-o de fiecare dată. nu uita că a fi părinte înseamnă să greșești, mi-e mi-a fost mai ușor să iert astfel.
cele mai bune urări, să ne recitim cu bine!
0
@andrei-forteAFAndrei Forte
fiecare de aici trăiește aceeași durere în felul său.
cititindu-te în ambele paradigme temporale, am trăit durerea ta în felul tău de două ori și te-am crezut. nu uita că a fi părinte înseamnă să greșești, pe mine asta m-a adus mai aproape de iertate.
cele mai bune urări!
0
@albert-catanusACAlbert Cătănuș
e o replică comunistă după care mă topesc
n-am avut răbdare să citesc poemul până la capat, are o scindare pe care nu o pot să o înghit, dar mi-a sărit în ochi comentariul lui Leo care s-a frustat din nimic și pe gratis.
așadar, emilian e poet, nu neg asta, dar dacă mai scrie și poeme placide, nu e vina lui, să știi, Leo
0
@emilian-valeriu-palEPemilian valeriu pal
Pe bune? Dacă ai fi in locul meu, tu cum ai reacționa.la o astfel de steluță? Dacă te-ai fi oprit la "înțeleg", era o dovadă de empatie autentică și tratată ca atare. Dar alegând să pomenești despre textele tale și persoana ta, e doar o simplă distragere de atenție.
Ca dovadă ai mai jos intervenția derutată și aproape jignitoare a lui Lican, care probabil habar n-avea pe ce pagină se află. Și tu vrei să-ți mulțumesc?
0
@emilian-valeriu-palEPemilian valeriu pal
Te prinde bine rolul de încurcă-i drace. Din fericire, e singurul rol la care ai fost bun de când te cunosc.
In rest, toate bune? Am văzut că ai șters textul ăla in care înjurai pe cei care îi comentezi pe aici în frunte cu editorii.
Păcat, nimeni nu va ști eroismul cu care ai luptat atâția ani împotriva placizilor ca noi.
0
@emilian-valeriu-palEPemilian valeriu pal
Ai surprins exact esența acestui experiment. Mulțumesc.
0
@albert-catanusACAlbert Cătănuș
era un text plin de frustări. toți avem de-astea, nu? important e să ne revenim, precum boxerul din pumni.
0
@amanda-spulberASAmanda Spulber
Mie textul din 2024 mi se pare cinic și mult mai trist. Cel din 2014 are simplitate și inocență. Poate percep greșit, dar asta am văzut.
0
@emilian-valeriu-palEPemilian valeriu pal
Cam aceeași chestie am văzut și eu. Textul din 2024, deși mai brutal, era scris fix după o vizită la psihiatrie unde fusesem trimis să fac un reportaj despre alcoolicii anonimi și acolo am dat peste taică-miu pe care nu-l mai văzusem de vreo 15 ani cât trecuseră de la divorț. E un text fără filtru, ca să parafrazez, scris la botul calului.
Cel din 2024 mi se pare filtrat și tratat cu toate experiențele ulterioare ale degradării, cumva deci mai sentențios.
Mulțumesc.
0