Poezie
Despre, nimic, niciodată
2 min lectură·
Mediu
Când eram bun, eram al mamei,
când eram rău, al tatălui eram;
am încâlcit zmeul tatălui, fiului şi-al sfântului duh pe dealul nimănui,
nicăieri, niciodată, amin.
Iubeam lovitura tatălui cum iubesc azi lipsa ei,
iubeam ura pe care am prefăcut-o în statuie de vers mişcător,
iubeam aşchia paznicului de cimitir, mă tot întreba la cine mă duc şi cât stau –
mă duc la nimeni, stau nimic.
Ce puteam să-i spun dacă n-am ieşit niciodată din vorba tatălui?
tot ce spunea tata în carne, vreme şi verde se prefăcea!
Când n-a mai spus nimic, gâtul său era mov şi ascuns,
al meu, lung, la vedere, copilăros;
din vorba lui n-am ieşit niciodată,
dar nici el din vorba mea de cruce, vânt
şi pământ;
Înainte de marea tăcere, mă lua de mâna-vrabie, mi-o băga în cuibul-mână
şi-mi spunea să nu-mi fie frică, îmi spunea că
toate familiile trec prin ce trecem noi,
că oricum va ploua cu ploaie orice ar fi,
că oricum va fi cu mine orice s-ar întâmpla,
dar n-a mai fost -
adică minciuni de ciugulit pe sârma păsărilor fără adăpost,
o pădure întunecată din care nimeni nu se mai întoarce;
şi nu s-a mai întors,
şi nici bine, şi nici rău îmi pare,
şi am învăţat că doar acum există acum, că abia acum îmi creşte
inima de minte,
că planorul frânghie de nori face pe gâtul avionului,
că foamea, frica, frigul şi fuga se cunosc numai şi numai şi numai
când ţi-e frică, frig, foame şi totuşi fugi.
Nimic nu sunt decât acum,
eu sunt cel care rămâne pentru totdeauna,
despre mine şi oamenii mei se poate spune orice,
despre celelalte, nimic nu se poate spune niciodată,
nimic,
niciodată
nimic.
172.554
1
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 284
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 37
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian A. Agheorghesei. “Despre, nimic, niciodată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-a-agheorghesei/poezie/14181333/despre-nimic-niciodataComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
CTDistincție acordată
CTClaudiu Tosa✓/O gura de aer proaspat/ - asta imi trece prin minte dupa ce am citit textul (in care m-am regasit). Singurul lucru pe care l-as schimba ar fi titlul pentru ca face finalul un pic previzibil. Este insa un text foarte bun si reusit de la cap la coada. Lirismul simplu dar puternic, dublat de imaginile aparent cotidiene dar simbolice fac poemul sa curga natural si transmita nimicul despre care vorbesti prin prisma a tot ceea ce i se poate opune.
0
CȘDistincție acordată
Ai scris cum tu știi cel mai bine,
Partea asta e forte, aduce starea poetului, și te poartă prin timpuri și stări,
iar sf. aici e glorios, ” din vorba mea de cruce, vânt
şi pământ”
Este o poezie concentrată, altfel se pierde efectul, se diluează în restul vorbelor,
Când eram bun, eram al mamei,
când eram rău, al tatălui eram;
am încâlcit zmeul tatălui, fiului şi-al sfântului duh pe dealul nimănui,
nicăieri, niciodată, amin.
Iubeam lovitura tatălui cum iubesc azi lipsa ei,
iubeam ura pe care am prefăcut-o în statuie de vers mişcător,
iubeam aşchia paznicului de cimitir, mă tot întreba la cine mă duc şi cât stau –
mă duc la nimeni, stau nimic.
Ce puteam să-i spun dacă n-am ieşit niciodată din vorba tatălui?
tot ce spunea tata în carne, vreme şi verde se prefăcea!
Când n-a mai spus nimic, gâtul său era mov şi ascuns,
al meu, lung, la vedere, copilăros;
din vorba lui n-am ieşit niciodată,
dar nici el din vorba mea de cruce, vânt
şi pământ;
Iar cu partea de final aș scrie altă poezie mai aproape de filosofia nimicului (dacă asta ai avut în cap) o văd ân plus,
Desigur, e doar o părere,
Nimic nu sunt decât acum,
eu sunt cel care rămâne pentru totdeauna,
despre mine şi oamenii mei se poate spune orice,
despre celelalte, nimic nu se poate spune niciodată,
nimic,
niciodată
nimic.
Partea asta e forte, aduce starea poetului, și te poartă prin timpuri și stări,
iar sf. aici e glorios, ” din vorba mea de cruce, vânt
şi pământ”
Este o poezie concentrată, altfel se pierde efectul, se diluează în restul vorbelor,
Când eram bun, eram al mamei,
când eram rău, al tatălui eram;
am încâlcit zmeul tatălui, fiului şi-al sfântului duh pe dealul nimănui,
nicăieri, niciodată, amin.
Iubeam lovitura tatălui cum iubesc azi lipsa ei,
iubeam ura pe care am prefăcut-o în statuie de vers mişcător,
iubeam aşchia paznicului de cimitir, mă tot întreba la cine mă duc şi cât stau –
mă duc la nimeni, stau nimic.
Ce puteam să-i spun dacă n-am ieşit niciodată din vorba tatălui?
tot ce spunea tata în carne, vreme şi verde se prefăcea!
Când n-a mai spus nimic, gâtul său era mov şi ascuns,
al meu, lung, la vedere, copilăros;
din vorba lui n-am ieşit niciodată,
dar nici el din vorba mea de cruce, vânt
şi pământ;
Iar cu partea de final aș scrie altă poezie mai aproape de filosofia nimicului (dacă asta ai avut în cap) o văd ân plus,
Desigur, e doar o părere,
Nimic nu sunt decât acum,
eu sunt cel care rămâne pentru totdeauna,
despre mine şi oamenii mei se poate spune orice,
despre celelalte, nimic nu se poate spune niciodată,
nimic,
niciodată
nimic.
0
OADistincție acordată
impresionant! dar, cred că în pagina ta, Adrian, nu am citit vreodată altceva decât poezie!
spui așa de senin niște lucruri... deși, dureroase. dar, crud de adevărate. le spui de parcă te-ai fi împăcat de mult cu ele. sunt sentiment și emoție îmbrăcate în tristețe, regret, teamă, supunere, dorință de iertare. îmi vine să spun: "rău cu rău, dar mai rău fără rău!".
apreciez din toată inima.
spui așa de senin niște lucruri... deși, dureroase. dar, crud de adevărate. le spui de parcă te-ai fi împăcat de mult cu ele. sunt sentiment și emoție îmbrăcate în tristețe, regret, teamă, supunere, dorință de iertare. îmi vine să spun: "rău cu rău, dar mai rău fără rău!".
apreciez din toată inima.
0
EGDistincție acordată
Nu am putut să trec peste acest text fără a-mi exprima și eu admirația pentru capacitatea autorului de a crea un mesaj, printr-o succesiune de imagini și de metafore care atestă talentul autentic. Sunt idei în conexiune perfectă cu termenii aleși să le exprime, nu citez, pentru că întregul poem este exact cum spune un alt cititor, „o gură de aer proaspăt”, pe-aici. Sunt nedumerită că poemul nu e la Recomandate...
0
TN
FIECARE CUVANT ARE GREUTATEA UNEI IMAGINI CIMPLETE A CEEA CE VREI SA TRANSMITI EMOTIONAL (firescul poeziei)
Regards,
Tea
Regards,
Tea
0
CSDistincție acordată
Demult voiam sa las un semn, e un text pe care l-am citit de multe ori si ma reintorc pentru ca e altfel, parca are fiinta. Nu stiu daca ti s-a intamplat sa iti placa sa te intalnesti cu cineva pentru ca are un catel pe care il poti mangaia si e plin de viata. E o poezie care pur si simplu sare pe tine si te trage in ea pentru ca nimeni nu scrie (ma refer la stil) ca tine.
E intunecoasa cu un intuneric pe care il recunosc, prin care am umblat, "adică minciuni de ciugulit pe sârma păsărilor fără adăpost/ o pădure întunecată din care nimeni nu se mai întoarce" dar numai cu ura aceea netransformata in statuie de vers miscator, desi incerc, mai incerc.
E intunecoasa cu un intuneric pe care il recunosc, prin care am umblat, "adică minciuni de ciugulit pe sârma păsărilor fără adăpost/ o pădure întunecată din care nimeni nu se mai întoarce" dar numai cu ura aceea netransformata in statuie de vers miscator, desi incerc, mai incerc.
0
AAClaudiu,
N-am vrut să fie final de carte poliţistă. Dar înţeleg poziţia ta - dacă-l voi publica pe hârtie, cred c-o să-i schimb titlul.
Altfel, din 2009-'10, când am cotit de la versul alb, încerc să folosesc prozaismul întocmai ca un veritabil instrument liric. Dar numai şi numai când am ceva a spune, vorba Poetului. Alte greţuri lirice mi-au trecut demult. Am deprins gustul tăcerii. Cică numai el, gustul, ar potenţa oareşce.
Mulţumesc!
Maria, da, se poate construi cu finalul. Şi cu orice altă parte. Nici măcar nu ştiu dacă textul ăsta are sau nu părţi, începe sau se termină. Dar cred că e bine aşa.
Mulţumesc!
Ottilia, mulţumesc pentru "pagina ta/ doar poezie". Măgulit mă simt, dar cu măsură.
Enea, da: am construit imaginile pe baza mesajului. Sunt trist (a se citi "scârbit") când citesc (şi citesc zilnic) texte invers construite. În special textele clasice suferă de acest procedeu, chiar reflex aş spune. Nu şţiu de ce.
Tea, mulţumesc pentru trecere. Şi da, rămân.
Cristina, vechi ecou ce eşti!
Stilurile ne apropie. Până şi stilurile celorlalţi autori pe care-i apreciezi şi te apreciază. Mângâiem aceeaşi javră.
(Raluca Gorcea mai scrie? - era de-ale noastre).
Vă prezint scuze pentru un aşa târziu răspuns, dar, deşi am tot încercat, nu am reuşit să postez comentarii - eterna eroare. Pe noua platformă nu mă pot conecta. Nu şţiu de ce.
PS: tot n-am reuşit de pe agonia veche, însă am izbutit să-mi schimb parola pe varianta nouă.
N-am vrut să fie final de carte poliţistă. Dar înţeleg poziţia ta - dacă-l voi publica pe hârtie, cred c-o să-i schimb titlul.
Altfel, din 2009-'10, când am cotit de la versul alb, încerc să folosesc prozaismul întocmai ca un veritabil instrument liric. Dar numai şi numai când am ceva a spune, vorba Poetului. Alte greţuri lirice mi-au trecut demult. Am deprins gustul tăcerii. Cică numai el, gustul, ar potenţa oareşce.
Mulţumesc!
Maria, da, se poate construi cu finalul. Şi cu orice altă parte. Nici măcar nu ştiu dacă textul ăsta are sau nu părţi, începe sau se termină. Dar cred că e bine aşa.
Mulţumesc!
Ottilia, mulţumesc pentru "pagina ta/ doar poezie". Măgulit mă simt, dar cu măsură.
Enea, da: am construit imaginile pe baza mesajului. Sunt trist (a se citi "scârbit") când citesc (şi citesc zilnic) texte invers construite. În special textele clasice suferă de acest procedeu, chiar reflex aş spune. Nu şţiu de ce.
Tea, mulţumesc pentru trecere. Şi da, rămân.
Cristina, vechi ecou ce eşti!
Stilurile ne apropie. Până şi stilurile celorlalţi autori pe care-i apreciezi şi te apreciază. Mângâiem aceeaşi javră.
(Raluca Gorcea mai scrie? - era de-ale noastre).
Vă prezint scuze pentru un aşa târziu răspuns, dar, deşi am tot încercat, nu am reuşit să postez comentarii - eterna eroare. Pe noua platformă nu mă pot conecta. Nu şţiu de ce.
PS: tot n-am reuşit de pe agonia veche, însă am izbutit să-mi schimb parola pe varianta nouă.
0