pe chipul tău un var ţi se vărsase
duceai pe-obraz o nobilă albeaţă
o iarnă-acolo lacrima învaţă
şi-ades nu eşti în carne şi în oase.

îmi coşi pe ochi a Ariadnei aţă
văzându-te, a linişte-mi miroase
lumina ce o ţin în ape joase
din cer ce-i răsturnată stea glumeaţă.

femeie, uneori eşti doar părere
când umbra-n zarea mare îţi alungi
şi din odaie-n noapte tristă piere.

mi-s minţile pierdute-n hâde dungi
la gust cu o aromă de tăcere
cu braţ de rugă până-n mine-ajungi.