Copacii, ce până mai ieri
își ascundeau sub zăpadă
culorile triste puse de toamnă,
erau morți ciudați
ce se odihneau în picioare
ca niște fantastici soldați.

deodată încep, ca Lazăr,
să simtă că viața reapare
că seva se urcă, prin rădăcini,
în multele lor mădulare.
apoi prin mugurii ce stau să se deschidă
strigă:
- am înviat!

- e adevărat!
le răspund câmpul, iarba și gâzele,
- e adevărat!
și cu noi minunea s-a întâmplat.
și pe noi tot El ne-a înviat!