ghemuit

cerneam ceva cenușă în spatele casei
aveam genunchii albiți de atâta
păreau crescuți pe lângă obraji
cu o sită de os crescută din palme
făceam vulcani mici de cenușă parcă de când lumea

tu erai undeva departe dincolo de gard feliată de ulucile strâmbe
te știam acolo dar nu mă uitam înspre
deși făceam toate astea pentru tine

cineva mi-a dat un pahar de apă
gol cum era l-am sorbit aspru voiam ca cioburile
să mă cresteze în adâncurile mele

/uitați
din primul vulcan a ieșit prima lavă/
șopteau pe la geamuri și asta m-a făcut să zâmbesc
tocmai ce ascundeam primele picături de sânge prin buzunare
e mai bine așa îmi spuneam
cu fața asta prăfuită nu mă uit la nimeni

ulucile continuau să se strâmbe mai rău
simțind cu acel simț cu care simți
când nu te uiți înspre