transparent

Mă tem de ploaie deși îmi dă fiorul renașterii... Mă tem de zahăr deorece prin dizolvarea lui în ceai îmi va aduce scuiparea plămânilor în cafeaua de dimineață....

mi-a fost!
fără semne de punctuație, descifrarea…
simțeam că e acolo, dar nu vedeam

până la urmă am luat-o metodic și am pus eu punctuația

stai să vezi că nu reușeam să îmi dau seama ce bate monoton în streașini

eram cu ochii pe cubul de zahăr și nu vedeam altceva

mă întreb (de multe ori) dacă autorul spune ceva despre sine sau e ficțiune (de exemplu, textul pe care l-am postat azi, e scris pe loc, după o discuție la telefon cu o persoană pe care nu o cunosc, dar - și eu port discuții tehnice, eram la job- ceva m-a făcut să văd peisajul respectiv- bine, ieri am trimis băieții să adune soc și cel mare îmi spune, în timp ce pregăteam o porție:- să-mi dai din plasă câteva flori de soc și de tei să le fac poză. mă uit în plasă:- aici am doar soc și flori de salcâm. vezi în cealaltă plasă, poate acolo e tei. și adaug :- super că ați găsit și tei. deșartă el plasa- sic și salcâm. unde e teiul? întreb… îmi arată cu fală o floare de saclâm… îi explic, râdem… mi-a plăcut o replică: și când te gândești că m-am și înțepat, teiul meu avea ghimpi)

deci:)

acu’ revin

și vedeam starea de spirit a autoarei și mă întrebam “de ce?”, d’astea

apoi trec la imaginea de ansamblu

pun virgule, puncte etc.

dacă ai citit ce am scris până aici e “pedeapsa” pentru lipsa punctuației:)

am înțeles că e un stil asumat, dar uneori e greu

cam atât.

mi-a plăcut

ca tot am puterea asta, deși e cu zahar, cafeaua este amaruie, plus ca in final surprinde nitel. imi place si debutul cu frica de ploaie si dizolvarea, per ansamblu un text foarte bun care isi merita locul.